Benjamin Netanyahu a solicitat clarificări Casei Albe la începutul acestei săptămâni, după ce serviciile israeliene de informații au indicat posibile contacte între oficiali ai administrației Donald Trump și regimul iranian, potrivit a două surse citate de Axios.
Teama pentru un armistițiu separat
Demersul liderului israelian reflectă îngrijorarea guvernului de la Ierusalim că Statele Unite ar putea urmări un armistițiu separat cu Teheranul înainte ca toate obiectivele militare ale Israelului să fie atinse.
Sursele au precizat că, la începutul săptămânii, serviciile de informații israeliene au obținut date care au alimentat suspiciuni privind existența unor schimburi de mesaje între Iran și administrația Trump pentru discutarea unei încetări a focului.
Discuția directă cu Casa Albă
Luni, Netanyahu a contactat oficialii Casei Albe pentru a verifica dacă au existat astfel de discuții.
„Casa Albă i-a spus lui Bibi că administrația Trump nu vorbește cu iranienii pe la spatele lui”, a declarat una dintre surse pentru Axios.
În pofida unor tensiuni anterioare, coordonarea dintre Washington și Ierusalim a fost „foarte strânsă” în ultima lună.
Mesaje transmise prin intermediari
Oficialii americani au confirmat că Iranul ar fi transmis în ultimele zile mesaje administrației Trump prin intermediul unor state din Golf și al altor țări din regiune, însă SUA nu au răspuns. „Am tratat aceste mesaje ca fiind nimicuri”, a declarat un oficial american pentru Axios.
La rândul său, The New York Times a relatat că agenți ai ministerului iranian al informațiilor ar fi contactat indirect Central Intelligence Agency (CIA), prin intermediul serviciului de informații al unei terțe țări, cu o ofertă de a discuta termenii încheierii conflictului.
'Prea târziu'
Un oficial american a negat categoric existența unor contacte directe: „Steve Witkoff sau Jared Kushner nu au avut nicio conversație cu Ali Larijani, Abbas Araghchi sau cu oricine altcineva din regimul iranian de când a început războiul”.
Donald Trump a respins ideea unor negocieri cu Teheranul. „Vor să vorbească cu noi. Eu am spus «Prea târziu!»”, a scris acesta pe platforma Truth Social.





























Comentează