Bătaie 'ca-n 7 păcate' între 5 persoane, soldată cu moartea unui bărbat: Totul a început de la conflictul dintre doi frați

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 19-09-2025 20:20

Actualizat: 19-09-2025 20:33

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un bărbat și-a pierdut viața înjunghiat într-o agresiune în masă care a avut loc vineri, în jurul orei 15:30, în Țăndărei, județul Ialomița. Conflictul a fost declanșat de o dispută pe un teren între doi frați, conform Mediafax.

IPJ Ialomița a fost sesizat despre agresiunea dintre mai multe persoane.

Din primele verificări a rezultat că cinci persoane s-au agresat reciproc. În urma evenimentului, două persoane au fost rănite, ambele fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Unul dintre bărbați, cel care a fost înjunghiat, a murit.

Conflictul a pornit de la disputa pe un teren și a fost inițiat între doi frați care locuiesc pe aceeași stradă.

În zonă acționează polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și de la structurile de ordine publică, jandarmi și polițiști locali, pentru menținerea climatului de siguranță publică.

Din verificări rezultă că între cei doi frați nu exista un istoric conflictual, agresiunea având loc în mod spontan.

În acest caz, se fac cercetări de către polițiști, sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și dispunerea măsurilor legale.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri