”În cele 23 de zile de analiză a actului nu a existat nicio observaţie; eram singurul care avea o experienţă în administraţia locală, în primăria Capitalei; am considerat că promulgarea legii e corectă şi că legea e corectă; se reduce spectacolul dacă nu mai ai primari, preşedinţi de CJ; din ce să trăim dacă nu ai spectacol? un primar va delega responsabilităţi dacă are încredere în aparatul lui; eu, ca primar general, am avut foarte multe plângeri penale care vizau restituirea, fie de case, fie de terenuri şi toată răspunderea era a primarului; nimeni, datorită prevederilor din legea 251, nimeni nu chema pe nimeni altcineva decât pe primar, în condiţiile în care, de multe ori, aveai senzaţia că propriii tăi funcţionari mergeau cu BMW-uri, iar primarul semna; totul se aranja la nivelul funcţionarilor; nu ştiu dacă vă imaginaţi ce e pe biroul unui primar de capitală; ţi se pun două teancuri de nu te vezi de după ele; toate au în spate lucrul funcţionarilor, dar singurul care răspundea era primarul”, a explicat Băsescu.
Băsescu apără primarii și șefii de CJ care transferă răspunderea funcționarilor
Traian Băsescu a explicat de ce a ales să promulge legea prin care primarii și șefii de consilii județene își pot delega responsabilitatea către funcționari, argumetând că înn opinia sa, promulgarea este corectă, iar din experiența sa de primar a invatat că un primar va delega reposnsabilităti doar daca are incredere in aparatul său:
”În cele 23 de zile de analiză a actului nu a existat nicio observaţie; eram singurul care avea o experienţă în administraţia locală, în primăria Capitalei; am considerat că promulgarea legii e corectă şi că legea e corectă; se reduce spectacolul dacă nu mai ai primari, preşedinţi de CJ; din ce să trăim dacă nu ai spectacol? un primar va delega responsabilităţi dacă are încredere în aparatul lui; eu, ca primar general, am avut foarte multe plângeri penale care vizau restituirea, fie de case, fie de terenuri şi toată răspunderea era a primarului; nimeni, datorită prevederilor din legea 251, nimeni nu chema pe nimeni altcineva decât pe primar, în condiţiile în care, de multe ori, aveai senzaţia că propriii tăi funcţionari mergeau cu BMW-uri, iar primarul semna; totul se aranja la nivelul funcţionarilor; nu ştiu dacă vă imaginaţi ce e pe biroul unui primar de capitală; ţi se pun două teancuri de nu te vezi de după ele; toate au în spate lucrul funcţionarilor, dar singurul care răspundea era primarul”, a explicat Băsescu.
”În cele 23 de zile de analiză a actului nu a existat nicio observaţie; eram singurul care avea o experienţă în administraţia locală, în primăria Capitalei; am considerat că promulgarea legii e corectă şi că legea e corectă; se reduce spectacolul dacă nu mai ai primari, preşedinţi de CJ; din ce să trăim dacă nu ai spectacol? un primar va delega responsabilităţi dacă are încredere în aparatul lui; eu, ca primar general, am avut foarte multe plângeri penale care vizau restituirea, fie de case, fie de terenuri şi toată răspunderea era a primarului; nimeni, datorită prevederilor din legea 251, nimeni nu chema pe nimeni altcineva decât pe primar, în condiţiile în care, de multe ori, aveai senzaţia că propriii tăi funcţionari mergeau cu BMW-uri, iar primarul semna; totul se aranja la nivelul funcţionarilor; nu ştiu dacă vă imaginaţi ce e pe biroul unui primar de capitală; ţi se pun două teancuri de nu te vezi de după ele; toate au în spate lucrul funcţionarilor, dar singurul care răspundea era primarul”, a explicat Băsescu.
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

69
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
69

1.094
Fost lider AUR, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
1.094

2.277
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
2.277

783
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
783

1.214
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.214

63
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
63

582
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
582

1.961
Cristian Diaconescu cere ca România să fie la masa negocierilor celor mari: 'Se joacă tare, se joacă sus. Trebuie să fim acolo'
1.961

977
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
977

1.435
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.435

1.957
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
1.957

3.502
Claudiu Târziu, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "Opoziția a căzut într-o capcană. AUR sigur e deranjat de eticheta de anti-americani"
3.502

4.391
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
4.391
















Comentează