Un bărbat a fost găsit mort într-o pădure de pe teritoriul localităţii argeşene Stoeneşti, cadavrul fiind recuperat cu ajutorul salvamontiştilor, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
"În ziua de 20 iulie, în jurul orei 18,00, poliţiştii (...) au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-o zonă împădurită, de pe raza localităţii Stoeneşti, a fost găsit trupul unui bărbat. Spre zona indicată s-a deplasat echipa operativă, care a efectuat cercetarea la faţa locului. Întrucât zona este greu accesibilă, poliţiştii au solicitat sprijinul salvamontiştilor, pentru ca trupul bărbatului să fie coborât, în vederea parcurgerii procedurilor legale", se arată într-un comunicat transmis joi de IPJ Argeş.
În urma verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că persoana decedată este un bărbat de 64 de ani, din Stoeneşti. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală şi continuă cercetările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs decesul.
Bărbat găsit mort într-o pădure din Argeș
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

2.608
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
2.608

3.661
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
3.661

1.319
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.319

3.174
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.174

1.793
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
1.793

2.088
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.088

2.363
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
2.363

2.072
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.072

178
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
178

1.814
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.814

5.471
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
5.471

6.881
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
6.881

3.161
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
3.161
















Comentează