Banca Centrală a Rusiei le-a spus duminică băncilor comerciale să nu mai publice bilanţurile financiare, din cauza sancţiunilor impuse de statele occidentale după invadarea Ucrainei, care ameninţă să afecteze sectorul bancar şi economiile populaţiei, transmite AFP.
O serie de mari bănci ruseşti au fost decuplate de la sistemul interbancar internaţional Swift, ceea ce le limitează capacitatea de a derula tranzacţii cu străinătatea. La rândul său, rubla rusească s-a prăbuşit iar autorităţile de la Moscova au introdus restricţii cu privire la cumpărarea de valută pentru a susţine rubla, informează Agerpres.
"Banca Rusiei a luat decizia să limiteze, temporar, volumul publicării bilanţurilor de către instituţiile de credit pe site-urile lor şi pe cel al Băncii Rusiei", a anunţat aceasta din urmă. "Vrem să limităm riscurile pentru organizaţiile de credit din cauza sancţiunilor ţărilor occidentale", a adăugat Banca Rusiei.
În continuare, băncile comerciale ruseşti vor trebui să transmită bilanţurile contabile către Banca Centrală dar acestea nu vor mai fi date publicităţii.
Autorităţile ruse îşi înmulţesc măsurile pentru a limita fuga capitalurilor şi a împiedica apariţia unei sentiment de panică în rândul populaţiei, dacă băncile ar ajunge în situaţia în care nu dispun de lichidităţi. Numeroşi ruşi şi-au retras economiile din conturile bancare, aşa cum arată cozile lungi de la ghişeele băncilor şi ATM-uri, într-o ţară care este obişnuită cu crizele economice şi financiare.
Banca Centrală a Rusiei cere băncilor comerciale să ascundă bilanțul financiar
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

19
Germania a înregistrat cel mai mare număr de insolvenţe din ultimii 12 ani
19

55
Războiul alungă turiștii din Dubai: Plaje goale și hoteluri cu reduceri masive, mii de lucrători afectați
55

21
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
21

65
Leul s-a depreciat în raport cu principalele valute
65

2.215
Alertă pe piața alimentelor după acordul UE–Mercosur. Șeful ANSVSA anunță controale stricte: 'Standardele nu sunt negociabile'
2.215

11
Digital Innovation Summit Bucharest 2026 s-a încheiat la Palatul Parlamentului
11

458
Curs valutar, 13 martie
458

3.330
FOTO-VIDEO Revoluție în industria auto: Un producător de anvelope a inventat roțile cu 'gheare' / Cum funcționează noua tehnologie
3.330

58
Războiul din Iran schimbă modul în care muncesc angajații din Asia de Sud-Est
58

30
Acţiunile TeraPlast intră în categoria Premium a Pieţei Reglementate a BVB
30

25
Fonduri PNRR pentru turism: Organizațiile de Management al Destinației pot accesa până la 300.000 euro
25

19
Peste 20 de lideri europeni ai economiei circulare participă la Resource Recovery Summit 2026, la București
19

114
”Bula” de prosperitate continuă din București s-a spart
114

















Comentează