Cea de-a 72-a ediţie a premiilor BAFTA, care va avea loc duminică seară la Londra, este o gală cu un favorit cert, filmul britanic "The Favourite", care va concura la 12 categorii, însă evenimentul nu a exclus surprizele în ultimii ani, iar lungmetrajul mexican "Roma" are, potrivit unor critici de specialitate, şanse reale să câştige premiul pentru cel mai bun film al anului.
Filmul "The Favourite" a primit în acest an cele mai multe nominalizări - 12 - la premiile BAFTA şi conduce detaşat plutonul celor mai nominalizate pelicule, urmând să concureze inclusiv la categoriile "cel mai bun film" şi "cel mai bun film britanic". În plus, pelicula, regizată de Yorgos Lanthimos, dispune de o distribuţie în care abundă actori britanici, care spun pe ecran o poveste inspirată din viaţa reală a unui fost monarh britanic: regina Anne, interpretată de Olivia Colman. Aceste detalii ar putea să determine British Academy of Film and Television Arts să atribuie acestui lungmetraj premiul pentru cel mai bun film. "The Favourite" este şi preferatul criticilor, deşi există şi anumiţi jurnalişti specializaţi - Bonnie Fuller (de la publicaţia Hollywood Life) şi Peter Travers (de la revista Rolling Stone) - care spun că ar fi o greşeală subestimarea şanselor pe care le are filmul "Roma", potrivit site-ului goldderby.com.
Ca număr de selecţii, "The Favourite" este urmat de "Bohemian Rhapsody", "First Man", "Roma" şi "A Star Is Born" cu şapte nominalizări, şi de "Vice" şi "BlacKkKlansman", cu câte cinci nominalizări.
Este adevărat că majoritatea producţiilor britanice au câştigat premiul pentru cel mai bun film la galele BAFTA, performanţă reuşită de lungmetraje precum "The Queen" (2006), "Atonement" (2007), "Slumdog Millionaire" (2008) şi "The King's Speech" (2010), pentru a numi doar câteva exemple recente. Însă membrii cu drept de vot din Academia britanică sunt adeseori bucuroşi să aleagă un film non-britanic, în special dacă acesta este un concurent puternic în sezonul premiilor cinematografice. "The Aviator" a învins "Vera Drake" în 2005. "Brokeback Mountain" s-a impus în faţa "The Constant Gardener" în 2006. "The Hurt Locker" a surclasat "An Education" în 2010. Iar "Boyhood" a depăşit ambele producţii britanice nominalizate la categoria "cel mai bun film" din 2015 - "The Imitation Game" şi "The Theory of Everything".
În acest an, alături de "The Favorite", la categoria "cel mai bun film" au fost selectate peliculele "BlacKkKlansman", "Green Book", "Roma" şi "A Star is Born".
Filmul regizat de Yorgos Lanthimos a primit şi o nominalizare la "categoria cel mai bun film britanic", unde va concura cu "Beast", "Bohemian Rhapsody", "McQueen", "Stan and Ollie" şi "You Were Never Really Here".
La categoria cea mai bună actriţă, Olivia Colman, premiată deja în luna ianuarie cu Globul de Aur pentru rolul din "The Favourite", va concura cu Glenn Close ("The Wife"), Lady Gaga ("A Star Is Born"), Melissa McCarthy ("Can You Ever Forgive Me?") şi Viola Davis ("Widows").
Pentru "cel mai bun actor în rol principal", Christian Bale, recompensat cu un glob de Glob de Aur în ianuarie, îl va înfrunta pe Rami Malek, un alt câştigător al Globului de Aur, nominalizat pentru rolul său din biopicul dedicat trupei Queen, "Bohemian Rhapsody", dar şi pe Bradley Cooper ("A Star Is Born"), Steve Coogan ("Stan and Ollie") şi Viggo Mortensen ("Green Book").
În ceea ce priveşte regia, actorul american Bradley Cooper a primit prima lui nominalizare la BAFTA la categoria "cel mai bun regizor" pentru lungmetrajul său de debut, "A Star is Born", categorie în care va concura cu Spike Lee ("BlacKkKlansman"), Pawel Pawlikowski ("Cold War"), Alfonso Cuaron ("Roma") şi Yorgos Lanthimos ("The Favourite").
Cea de-a 72-a gală de decernare a premiilor BAFTA va fi prezentată de actriţa Joanna Lumley şi va avea loc la Royal Albert Hall din Londra pe 10 februarie.
BAFTA 2019 - O gală cu un favorit cert, dar care nu exclude surprizele. Lista filmelor favorite
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

4.749
'M-ai așteptat? Coboară!': cum l-a pus la respect pe Liviu Vârciu un șofer de taxi
4.749

33
Incapabil să doarmă din cauza zgomotului, Morrissey şi-a anulat un concert în Valencia
33

4.364
Scandal privind piesa României la Eurovision. Se cere descalificarea piesei sau modificarea versurilor
4.364

2.491
VIDEO Divorțul anului în showbiz: Fosta dansatoare a Deliei confirmă despărțirea de campionul de dans sportiv Rareș Cojoc, după 10 ani de relație – "Nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună"
2.491

26
Cântăreţul belgian Stromae, apariţie surpriză pe scenă la un concert al rapperului Orelsan
26

62
În plin război, iranienii nu au dispoziţia necesară pentru a se pregăti pentru Anul Nou Persan
62

25
Un mistreţ şi-a făcut apariţia într-un mall din Berlin
25

10
Fosile de dinozauri descoperite în Brazilia dezvăluie o nouă specie gigantică (studiu)
10

17
Tablouri de Picasso declarate furate: Doi reprezentanţi ai pieţei de artă vor fi judecaţi la Paris
17

8
Bradley Cooper ar putea regiza şi juca în următorul film din franciza "Ocean's 11"
8

17
Valentino combină stilul anilor 1980 cu splendoarea barocă în noua colecţie toamnă-iarnă prezentată la Roma
17

21
Târgul de la Maastricht, supranumit "Davosul pieţei de artă", s-a deschis joi
21

12
O femeie din localitatea Volendam păstrează vie tradiţia costumului tradiţional olandez
12
















Comentează