Un tânăr în vârstă de 21, ani din municipiul Bacău, a fost arestat preventiv, joi, sub acuzaţiile de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, a informat, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul Cătălina Păduraru.
Anchetatorii susţin că pe 22 ianuarie acesta a intrat, împreună cu un alt bărbat, în vârstă de 27 ani, din Bereşti-Bistriţa, în locuinţa unei familii din Bacău, ambii pretinzând că sunt reprezentanţii unei firme de telefonie.
După ce i-au imobilizat în camere separate pe soţi, folosindu-se de un spray iritant-lacrimogen şi un pistol, cei doi suspecţi ar fi furat suma de 10.000 de dolari, relatează Agerpres.
În urma anchetei efectuate, poliţiştii băcăuani au pus în executare nouă percheziţii domiciliare, din care şase pe raza municipiului Bacău şi câte una în comunele Filipeşti, Bereşti-Bistriţa şi în municipiul Sebeş.
"În urma percheziţiilor efectuate, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 7 telefoane mobile diferite mărci, un ceas de mână în valoare de 500 euro, sumele de 39.000 lei şi 400 euro, un pistol airsoft cu bile şi obiecte de îmbrăcăminte. 9 persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri. Tânărul de 21 de ani a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi, ulterior prezentat instanţei, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
Activităţile în acest dosar au fost desfăşurate cu sprijinul Brigăzilor Operaţiuni Speciale Bacău şi Alba, şi Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor Bacău.
Bacău: Tânăr arestat preventiv după ce a tâlhărit o familie de 10.000 dolari
București
5°C
Articole Similare

339
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
339

35
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
35

422
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
422

1.576
VIDEO Polițiștii, în alertă! Captură mare de arme, într-un camion înmatriculat în Turcia
1.576

18
Incendiu la o casă din Harghita: două persoane asistate medical
18

1.274
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.274

1.525
FOTO MAI demontează o campanie online de manipulare prin AI: imagini false care pot induce neliniște sociala
1.525

3.269
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
3.269

1.169
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
1.169

17
Cod galben de ceaţă în judeţul Tulcea
17

2.664
Gigi Becali rezolvă situația. Va duce Lumina Sfântă de la Ierusalim, dacă nu o va face Patriarhia: 'Oamenii mei merg și pe jos'
2.664

1.743
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.743

659
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
659
















Comentează