Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a participat, joi, la un eveniment ''Azi sunt profu' tău de sport'', în cadrul căruia a discutat cu elevii unei şcoli din Bucureşti, potrivit Agerpres.
"Am întâlnit nişte copii foarte isteţi, au pus întrebări la care nu mă aşteptam. Viitorul nostru sună foarte frumos. Dacă am avea acelaşi viitor şi în sportul de mare performanţă ar fi extraordinar. Sper ca prin aceste acţiuni să-i facem să înţeleagă că performanţa cere sacrificii, dar este atât de frumoasă încât merită. Sper ca dintre aceşti copii să văd mulţi şi în sportul de mare performanţă. Când eram mică visam să fiu educatoare. Nu s-a întâmplat acest lucru, dar probabil că a rămas ceva în sufletul meu, pentru că îmi place să lucrez cu copii. Chiar şi când eram sportiv luam cu mine copiii prietenilor mei în cantonament, îmi dădeau o stare de linişte. Faptul că am petrecut o oră azi cu aceşti copii îi dă o stare de linişte", a declarat Lipă la finalul evenimentului.
Ea a fost însoţită de o parte dintre fostele sale colege din barca de 8+1, Doina Ignat, Viorica Susanu, Veronica Cochelea, Camelia Macoviciuc, dar şi de sportivii din noua generaţie, Andreea Budeanu, Mădălina Casu, Vasile Agafiţei şi Bogdan Baitoc.
"Noi am rămas în continuare o echipă, drept dovadă că şi la astfel de evenimente ne strângem mai mult de jumătate din barca de 8+1. Pentru că cele mai mari satisfacţii le-am trăit în echipă şi avem ocazia să arătăm că lucrurile frumoase se fac într-o echipă frumoasă", a mai spus Lipă.
Evenimentul care a avut loc pe malul lacului Herăstrău, la pontonul de canotaj de la CSM Bucureşti, face parte din proiectul european ''WoW Europe!'' iniţiat în România, la care participă alte nouă ţări de pe continent.
La eveniment au participat 30 de elevi din clasele 0-IV ai Şcolii primare "Teddy Bär" din Bucureşti.
'Azi sunt profu' tău de sport '- Elisabeta Lipă, 'profesoară de sport' a 30 de copii, pentru o oră
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

12
Olympique Lyon îl transferă definitiv pe Martin Satriano la Getafe CF
12

21
Rapid București, prima finalistă a Ligii Naționale după victoria cu FCC Baschet UAV Arad
21

46
Nicolae Stanciu: Toată lumea e mai liniştită şi bucuroşi să ştim că e bine şi are o stare stabilă acum. A fost un şoc
46

33
Ionel Gane, secundul naţionalei: Suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine
33

20
CSO Voluntari învinge Dinamo București cu 3-0 în semifinalele Diviziei A
20

22
FC Bihor Oradea îl transferă pe Bogdan Vătăjelu până în vară
22

34
Uli Hoeness: 'Dacă Isak valorează 150 de milioane de euro, atunci Harry Kane ar trebui să valoreze 250'
34

24
Tribunalul din Nantes respinge cererea Cardiff în cazul transferului lui Emiliano Sala
24

3.613
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Medicii au decis ce intervenție vor face
3.613

231
Ofertă uriașă pentru Cosmin Olăroiu. Clubul este pregătit să înceapă negocierile
231

145
Max Verstappen nu se răzgândește. Ar putea părăsi Formula 1: 'Nu mai este ceea ce vreau să fac'
145

27
Andreea Dragoman pierde cu a treia jucătoare a lumii la debutul la Cupa Mondială de tenis de masă
27

104
Carlos Alcaraz rămâne lider mondial. Cine este jucătorul român cel mai bine clasat
104
















Comentează