Axinia (ECR): Directiva privind deşeurile este un nou glonţ pe care şi-l trage în picior Europa

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 10-09-2025 10:21

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/ Adrian Axinia

Eurodeputatul ECR Adrian Axinia consideră că nici noua formulă a Directivei Europene privind Gestionarea Deşeurilor (risipa alimentară şi materiale textile) nu este aplicabilă. Liderul europarlamentarilor AUR apreciază că suprareglementarea promovată de Bruxelles va pune mare presiune pe producătorii de alimente şi haine, dar şi pe lanţurile de aprovizionare şi vânzare. Chiar dacă varianta revizuită a Directivei este considerabil mai bună decât ţintele iniţiale nerealiste, în continuare companiile europene trebuie să respecte restricţii care nu sunt valabile în SUA sau China.

Noi, ECR, am făcut tot ce a ţinut de noi pentru a îmbunătăţi Directiva: sarcini reduse pentru IMM-uri şi flexibilitate extinsă pentru statele membre în aplicarea noilor reglementări. Era însă mai bine să renunţăm de tot la aceste criterii arbitrare, care, în fapt, nu fac decât să ajute Shein şi Temu. Se vorbeşte mult la nivel de UE despre eliminarea fast fashion din motive de mediu. Realitatea este însă că, prin astfel de directive, Bruxelles-ul încurajează dumping-ul din China şi face mai dificilă viaţa firmelor europene, genrându-se şi inflaţie gratuită. De altfel, există motive factuale pentru care statele membre nu au putut implementa formula iniţială a Directivei. UE pierde competitivitate tocmai din cauza acestor suprareglementări. Practic, Europa îşi trage un nou glonţ în picior”, a declarat Axinia (ECR).

Noua formă a Directivei de gestionare a deşeurilor reglementează două domenii: risipa alimentară şi gestionarea gunoaielor textile. Se fixează ţinte de reducere cu 10% a pierderilor din prelucrarea şi producţia de alimente şi 30% pe cap de locuitor din comerţul cu amănuntul, restaurante, servicii alimentare şi gospodării. De asemenea, producătorii de textile trebuie să suporte costurile de colectare, sortare şi reciclare.

 „Dacă pe partea de risipă alimentară, se pot îmbunătăţi lucrurile prin educaţie, pe partea de textile, îndeosebi haine, pare că soluţia UE este să încurajeze europenii să treacă pe second hand. În România, râdeau de Călin Georgescu pe sintagma <<apă, hrană, energie>> şi tot făceau referire la industria calului. Ei bine, iată că, în înţelepciunea sa, Comisia Europeană scumpeşte hainele şi, dacă nu ne convin noile preţuri, n-avem decât să trecem la haine care au mai fost purtate de alţii. Practic, soluţia Ursulei e România anilor ’90 când oamenii se îmbrăcau de la ajutoare”, a concluzionat europarlamentarul AUR Adrian Axinia.

ECR Logo sigla

Acest articol este realizat cu sprijinul grupului ECR din Parlamentul European.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri