Avocatul Poporului, Renate Weber, a declarat, marţi, că educaţia este gratuită strict în sensul în care elevii nu plătesc salariile profesorilor potrivit Agerpres
"Atât am auzit: 'Educaţia e gratuită'. (...) E gratuită strict în sensul în care nu elevii plătesc salariile (profesorilor - n.r.), dar, dincolo de asta, nimic nu mai e gratuit, adică toate celelalte aspecte care ţin de accesul la educaţie sunt aspecte care costă. Ca educaţia să fie mai mult gratuită important e cum distribui costurile acestea când e vorba de transport, pentru că sunt aşa de mulţi copii care nu ajung la şcoală, adică nu au acces fizic. Trebuie să facă ore întregi pe drum. (...) Ca să mergi kilometri ăia ai nevoie să ai în picioare nişte bocanci sau cizmuliţe adecvate, cărţile, caietele costă, nu ştiam că acum trebuie să vii şi cu creta de acasă", a explicat Weber, într-o conferinţă de presă.
În opinia sa, în România, aceste costuri nu sunt distribuite cum trebuie. "Să nu uităm că acolo unde nevoile sunt cele mai mari, în mediul rural, în oraşele mici, în zonele sărace, exact acolo nici părinţii nu au sumele de bani cu care poate şi-ar dori să-şi ajute copiii. De aici a fost şi ideea acelor programe cu cornul cu laptele, după aceea a venit de la UE ideea de a da copiilor fructe la şcoală, ca să-i şi hrănim sănătos, dar iarăşi eu cred că e o chestiune de politici publice să ne gândim dacă trebuie să facem astfel de cheltuieli într-un mod uniform, peste tot, sau să ne ducem ţintit către zonele unde avem copii în sărăcie şi acolo trebuie, de fapt, noi să contribuim mai mult. Da, categoric, nu alocăm cât ar trebui. (...) Această uniformizare nu ştiu dacă e cea de care avem nevoie", a afirmat Weber.
Ea a precizat, totodată, că a avut o discuţie cu reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Elevilor privind bursele, pentru o eventuală coordonare a acţiunilor. "Ne-am mai şi gândit în discuţia aceea dacă apropierea alegerilor locale e un minus sau dimpotrivă e un plus să profităm că în această perioadă putem să-i sensibilizăm şi să înţeleagă că în comunităţile cărora le cer votul sunt şi copii care au nevoile lor şi că e absolut firesc să fie acordate burse", a declarat Renate Weber.
Potrivit acesteia, unele autorităţi se confruntă cu dificultăţi financiare pentru că au fost făcute tot felul de modificări legislative şi nu întotdeauna îşi pot alcătui bugetul poate cum ar vrea.
"Peste tot să ştiţi că omul sfinţeşte locul. (...) Avem în unele locuri relaţii cu Consilii judeţene, unde vedem clar oameni interesaţi de comunitate, de viaţa din comunitate şi de dorinţa de a găsi soluţii şi în alte părţi numai nu ni s-a spus: 'Dar voi altceva nu aveţi de făcut?'", a afirmat Weber
Avocatul Poporului - Educaţia e gratuită în sensul în care nu elevii plătesc salariile profrsorilor
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

266
Greii PSD din teritoriu pornesc revolta împotriva lui Bolojan și exercită presiune pentru schimbarea premierului: AJUNGE! Trebuie să ne trezim!
266

726
Ministrul Apărării respinge ideea ajutoarelor 'one-off' pentru pensionarii militari: 'Nu au nevoie de pensie doar o dată în plus / De văzut cum arată acest amendament'
726

425
Nicușor Dan, imun la austeritate: Cotroceniul primește mai mulți bani pentru deplasări externe și personalul angajat, în 2026
425

1.423
VIDEO Ministrul Apărării s-a dus în tricou să dea replica la amenințările Iranului: Nu există un pericol suplimentar pentru România
1.423

3.427
Fostul șef SIE critică decizia lui Nicușor Dan: 'Implicarea României în acest conflict este o mare greșeală'
3.427

2.539
Război total în interiorul Guvernului: Ministrul Muncii îl acuză de minciună pe ministrul Fondurilor Europene
2.539

1.367
Viorel Cerbu, candidat la șefia DNA, despre anchetarea magistraților: NU am primit argumente care să înlăture percepția de lipsă de corectitudine
1.367

65
Senatul adoptă măsuri pentru reducerea duratei proceselor penale. Diana Tușa: 'Le mulțumesc tuturor colegilor pentru sprijinul acordat victimelor infracțiunilor'
65

6.945
PSD dă o primă mare lovitură în Parlament: Trece amendamentele la Legea bugetului, în ciuda opoziției PNL și USR
6.945

5.151
Bani pentru deplasări externe ale CCR, prinși în buget / Schimb de replici Nazare - Zamfir - Câciu / UDMR acuză „tratament preferențial” acordat Bucureștiului - UPDATE
5.151

3.682
Jocurile de noroc provoacă dispute în marile orașe - interdicție totală sau taxe mai mari? Olguța Vasilescu: 'Sunt aproximativ 1.000 de angajați în acest domeniu în Craiova'
3.682

4.256
Traian Băsescu avertizează asupra unor posibile riscuri de securitate: 'Statul român trebuie să ia urgent măsuri preventive'
4.256

2.986
VIDEO Sorin Grindeanu, întrebat dacă va fi sacrificat Ilie Bolojan înainte de Paște: România are nevoie de o schimbare
2.986
















Comentează