Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o serie de avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, respectiv intensificări ale vântului, valabile în mai multe zone din opt judeţe potrivit Agerpres
Astfel, conform prognozei pe termen scurt, până la ora 8:00, în zona judeţului Harghita (îndeosebi în: Miercurea Ciuc, Topliţa, Gheorgheni, Ditrău, Sândominic, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Ciucsângeorgiu, Sărmaş, Frumoasa, Lăzarea, Sânsimion, Cârţa, Siculeni, Mihăileni, Tomeşti, Gălăuţaş, Ciceu, Sânmartin, Sâncrăieni, Dăneşti, Subcetate, Mădăraş, Tuşnad, Sântimbru, Voşlăbeni, Cozmeni, Leliceni, Păuleni-Ciuc şi Racu) se va semnala ceaţa, iar vizibilitatea va fi redusă local sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.
De asemenea, până la ora 8:10, în zona de munte a judeţelor Argeş, Prahova şi Dâmboviţa, la peste 1.800 de metri altitudine, vor fi intensificări temporare ale vântului cu viteze la rafală de peste 90 km/h.
Pe de altă parte, până la ora 10:00, se va semnala ceaţă în judeţele Braşov (localităţile: Făgăraş, Mândra, Voila, Şercaia, Viştea, Ucea, Beclean şi Drăguţ) şi Sibiu (în: Avrig, Porumbacu de Jos, Arpaşu de Jos şi Cârţa)
Tot până la ora 10:00, în judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara (zona de munte, la peste 1.800 metri altitudine), vântul va sufla temporar cu viteze de peste 55 - 65 km/h, iar pe crestele montane cu 70 - 90 km/h.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM
Avertizare meteo - Cod galben de ceaţă şi intensificări ale vântului în zone din opt judeţe
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

0
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP
0

1.120
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.120

999
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
999

3.056
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
3.056

40
Autoturism lovit de tren în Hunedoara: pompierii acționează la fața locului
40

2.129
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.129

3.540
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
3.540

2.891
Audiere tensionată la CSM: Voineag spune că dosarele cu generali, inclusiv cazul Coldea, i-au adus valul de atacuri publice
2.891

7.449
Dosarul Epstein bubuie în mediul academic din România: E anchetă la universitatea condusă de Tudorel Toader
7.449

1.187
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.187

66
Incident spectaculos: braconier urmărit și reținut după ce ar fi avariat intenţionat o autospecială de poliţie
66

2.204
Rețeaua de infractori cibernetici, care a afectat 163 de țări, a fost deconectată: Percheziții de amploare în România și alte șapte state / Cum acționau hackerii
2.204

59
Conflictul din Orientul Mijlociu blochează exporturile de carne de oaie, susţine preşedintele Asociaţiei Moldoovis
59

















Comentează