Avertisment dur de la Washington: 'Dacă Putin şi alţii se întreabă ce se va întâmpla în ziua 51-a, le-aş sugera să-l sune pe Ayatollah'

Autor: George Traicu

Publicat: 16-07-2025 23:39

Actualizat: 17-07-2025 02:39

Article thumbnail

Sursă foto: Shutterstock

Senatorul american Lindsey Graham a salutat recenta iniţiativă a preşedintelui SUA, Donald Trump, de a exercita presiuni asupra Rusiei cu privire la războiul dus de aceasta în Ucraina, exprimându-se în favoarea ultimatumului de 50 de zile dat de preşedintele american Moscovei pentru a pune capăt conflictului, sau în caz contrar se va confrunta cu sancţiuni severe, relatează miercuri publicaţia The Kyiv Independent, potrivit Agerpres.

Într-o postare pe platforma X, senatorul republican de Carolina de Sud a lăudat anunţul lui Trump conform căruia aliaţii NATO vor finanţa cumpărarea unor arme fabricate în SUA pentru Ucraina, numind aceasta o "veste binevenită", precum şi promisiunea preşedintelui american de a impune tarife de până la 100% ţărilor care continuă să cumpere petrol rusesc ieftin.

Trump a avertizat luni - în timpul unei conferinţe de presă comune la Casa Albă cu secretarul general al NATO, Mark Rutte - că Statele Unite vor impune Rusiei tarife "severe" în cazul în care aceasta nu va accepta un acord de încheiere a războiului în Ucraina în termen de 50 de zile, numindu-le "tarife secundare".

"Dacă (preşedintele rus Vladimir) Putin şi alţii se întreabă ce se va întâmpla în ziua 51-a, le-aş sugera să-l sune pe ayatollah", a scris senatorul Graham în postarea sa, făcând aparent aluzie la recentele lovituri aeriene americane asupra siturilor nucleare iraniene, potrivit The Kyiv Independent.

SUA au efectuat atacuri aeriene împotriva instalaţiilor nucleare iraniene de la Fordow, Natanz şi Isfahan în 21 iunie, atac pe care Trump l-a catalogat drept un "succes spectaculos".

Iranul a fost unul dintre principalii aliaţi ai Rusiei în războiul împotriva Ucrainei, furnizându-i drone şi rachete. Teheranul a ajutat Moscova să îşi dezvolte propriile arme, drona rusească Gheran având ca model drona iraniană Shahed, conform publicaţiei ucrainene.

"Dacă aş fi o ţară care cumpără petrol rusesc ieftin, susţinând maşina de război a lui Putin, l-aş crede pe preşedintele Trump pe cuvânt", a mai spus Graham.

Petrolul rămâne una dintre resursele-cheie ale Rusiei pentru finanţarea războiului său pe scară largă împotriva Ucrainei. Potrivit Kyiv School of Economics, Rusia ar putea câştiga până la 163 miliarde de dolari în 2025 şi 159 miliarde de dolari în 2026, dacă nu sunt introduse sancţiuni suplimentare.

În timp ce tarifele de 100% propuse de Trump sunt mai mici decât o propunere bipartizană a Senatului, care pleda pentru taxe de 500%, anunţul a marcat o schimbare semnificativă faţă de reticenţa sa anterioară de a înfrunta direct Rusia.

"Sunt dezamăgit de preşedintele Putin pentru că am crezut că am fi putut ajunge la o înţelegere acum două luni", a declarat Trump pe 14 iulie. "Dar se pare că nu se ajunge acolo", a spus Trump.

În ultimele săptămâni, Rusia şi-a intensificat atacurile aeriene asupra oraşelor ucrainene, sfidând apelurile Occidentului la o încetare a focului.

Senatorul Lindsey Graham, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi republicani ai lui Trump în Senat, susţine de mai mult timp o poziţie dură faţă de Rusia şi Iran, notează publicaţia citată.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri