Anularea sau regândirea scutirii de taxe pentru angajaţii din industria de IT va destabiliza sectorul de profil şi, pe termen scurt, ar conduce spre o mai mare migrare a specialiştilor către companii din străinătate, accentuând şi mai mult criza forţei de muncă, avertizează reprezentanţii Cluj IT Cluster.
"În mod paradoxal, mai multe articole recente din presă relatează despre intenţia unor politicieni de a anula sau cel puţin regândi scutirea de taxe pentru angajaţii din IT. O astfel de măsură nu numai că va destabiliza industria IT românească, dar, pe termen scurt, ar conduce spre o mai mare migrare a specialiştilor către companii din străinătate, accentuând şi mai mult criza forţei de muncă. În plus, pe fondul pandemiei, tot mai multe organizaţii permit angajaţilor să lucreze de acasă sau de la distanţă (remote) şi, astfel, asistăm deja la o migrare a specialiştilor români care se angajează la companii situate în afara ţării, lucrând, în continuare, din România dar fără a mai avea contract de muncă înregistrat în ţara noastră. Reluarea discuţiilor despre anularea taxei pe venit pentru angajaţii din IT nu face decât să alimenteze aceste tendinţe care, pe termen mediu şi lung, vor determina scăderi semnificative în industria IT cu efecte economice şi sociale total nefavorabile (anulând orice posibile beneficii ale măsurii în raport cu bugetul de stat). Într-un moment în care România ar trebui să urmărească accelerarea adoptării de soluţii digitale în tot mai multe sectoare, propunerea unor măsuri care descurajează activitatea din industria IT şi migrarea pe cale de consecinţă a acestor afaceri în alte ţări, se prezintă ca o soluţie inexplicabilă, total desprinsă de contextul european şi de recomandările experţilor în domeniu", se menţionează în comunicat.
Conform sursei citate, în 2020, industria IT se plasa în topul sectoarelor economice din România, cu o cifră de afaceri de peste 70 miliarde de lei (7% din PIB). În prezent, sectorul IT include peste 120.000 de angajaţi în România, iar trendul ascendent pe care se află de mai mulţi ani este văzut de specialişti ca o confirmare a faptului că industria IT va reprezenta în anii următori peste 10% din PIB.
"Ne exprimăm îngrijorarea faţă de intenţiile factorilor de decizie de la nivel guvernamental şi parlamentar de a elimina facilităţile fiscale acordate industriei IT, facilităţi care şi-au dovedit utilitatea în timp nu doar pentru sectorul IT, ci şi pentru susţinerea altor sectoare economice prin activarea consumului local (....) Sectorul IT este pregătit profesional pentru tranziţia înspre modele de afaceri orientate pe inovare, în schimb constatăm lipsa infrastructurii publice suport pentru susţinerea inovării, lipsa mecanismelor inteligente la nivel guvernamental pentru atragerea capitalului de risc pentru investiţii în sectorul IT şi multe alte minusuri în construcţia ecosistemului naţional de inovare. Dacă suntem cu adevărat responsabili şi competenţi politic trebuie să înţelegem că putem renunţa la o serie de facilităţi doar atunci când este pregătit şi activat cadrul naţional care să pună în loc soluţii corecte şi consistente pentru tranziţia la nivelul superior de sofisticare a sectorului de IT. Chiar dacă Comisia Europeană a cerut României să adopte reforme fiscale ca una dintre condiţiile activării PNRR, nu a interzis aplicarea curajoasă a reformelor care să ajute o economie condusă de inovare. Dacă se doreşte aplicarea de reforme fiscale, atunci să fie aplicate sectoarelor economice care vor fi asistate prin PNRR. Sectorul IT nu este susţinut de PNRR, chiar dacă există proiecte de digitalizare, pentru că digitalizarea nu vizează transformarea sectorului IT. Noi ne manifestăm totala disponibilitate pentru a discuta cu factorii decizionali de la nivel guvernamental şi parlamentar despre alternative sustenabile, cu valoare adăugată pentru economia şi societatea românească", a declarat Stelian Brad, preşedintele Clusterului Cluj IT.
Cel mai recent raport DESI (Indicele Economiei şi Societăţii Digitale) relevă faptul că România se situează pe locul 27 din cele 27 de state membre ale UE în ediţia din 2021. În ceea ce priveşte capitalul uman, ţara noastră se clasează pe locul 26, cu un punctaj sub medie pe majoritatea indicatorilor.
Cluj IT Cluster este o asociaţie de tip cluster inovativ înfiinţată în octombrie 2012 la Cluj-Napoca. Aceasta cuprinde peste 90 de membri, companii IT, 13 universităţi, două institute ale Academiei Române, alte institute de cercetare - dezvoltare - inovare, instituţii din sectorul administraţiei publice şi comunităţi suport.
Avertisment dur al angajaţilor din IT! Anularea scutirii de taxe va duce la migrarea specialiștilor în alte țări
Articole Similare

375
Europa demarează Operațiunea ”Marea rupere”: Proiectul gigant care va reduce dependența de SUA
375

1.463
O nouă hidrocentrală prinde contur în România: Proiectul este realizat în proporție de 90%
1.463

1.499
Șeful companiei care gestionează combinatul Liberty Galați cere intervenția urgentă a lui Ilie Bolojan: Salariile nu s-au mai plătit din octombrie
1.499

22
Tutunul de mestecat și de priză intră 'la regim de țigară': Accize, timbre și control fiscal mai strict
22

1.663
Putin cunoaște marea slăbiciune a Europei, fapt pentru care pregătește o momeală atractivă
1.663

398
Ce se întâmplă cu piața cripto în 2026: prognozele explozive ale Bitget și Binance - pericolele care pândesc investitorii
398

1.779
Istoria trage un semnal de alarmă pentru guvernul Bolojan: măsurile dure de austeritate vin la pachet cu un impact catastrofal asupra populației
1.779

31
Moneda Euro se apreciază peste pragul simbolic de 1,20 dolari, pentru prima oară din iunie 2021
31

4.115
O cunoscută bancă din România se vinde din nou - Trei giganți au intrat în cursa pentru achiziție
4.115

1.307
Un gigant din sectorul auto anunță concedieri inclusiv în România: sunt vizate 4000 de posturi la nivel mondial
1.307

25
CCIR deschide noi oportunități de afaceri pentru companiile românești pe piața saudită
25

27
Uniunea Salvăm Ţăranul Român solicită majorarea sprijinului pentru cultivatorii de legume în spaţii protejate, în 2026
27

1.258
Ironia ironiilor: ajunsă pe mâna americanilor, TikTok e acuzată că cenzurează filmări anti-Trump / Utilizatorii americani aveau mai multă „libertate” sub chinezi
1.258

















Comentează