Averea cumulată a miliardarilor lumii a înregistrat o creştere fără precedent de 19% în 2017, până la 8.900 miliarde de dolari, graţie faptului că în China au apărut câte doi noi miliardari în fiecare săptămână, arată un studiu publicat vineri de banca elveţiană UBS şi firma de consultanţă PwC, informează AFP şi Reuters.
Anul trecut, au apărut 199 de noi miliardari la nivel global, numărul total al persoanelor care deţin peste un miliard de dolari ajungând la 2.158, susţine studiul Billionaires Insights Report. Averea loc combinată a urcat cu 1.400 miliarde de dolari anul trecut, adică mai mult decât Produsul Intern Brut al Spaniei sau Australiei, graţie creşterilor de pe pieţele bursiere care au înregistrat cel mai bun an din istorie.
Faptul că miliardarii au făcut mai mulţi bani în 2017 decât în oricare alt an din istorie este evident în special în China, unde numărul miliardarilor a crescut până la 373 de la 318 miliardari în 2016, iar averea loc cumulată a crescut cu 39%, până la 1.120 miliarde dolari.
Comparativ, averea cumulată a miliardarilor americani a crescut cu 12% în 2017, până la 3.600 miliarde de dolari, iar cea a miliardarilor europeni a urcat cu 19%, până la 1.900 miliarde de dolari, graţie în special aprecierii monedei euro în raport cu dolarul.
"Antreprenorii miliardari din China sunt în fruntea transformării economice a ţării lor, şi pe cale de consecinţă, a restului Asiei. În decurs de 10 ani ei au creat unele din cele mai mari companii ale lumii, au crescut standardele de viaţă şi au făcut averi într-un ritm fără precedent", se arată în raportul elaborat de UBS şi PwC.
De exemplu, începând din 2016 şi până în 2018, China a produs 50 de 'unicorni' -companii evaluate la cel puţin un miliard de dolari, uşor mai puţin decât cei 62 de 'unicorni' apăruţi în SUA.
Dacă în urmă cu 12 ani cea mai populată ţară a lumii avea doar 16 miliardari, în prezent are 373 miliardari, adică aproape o cincime din numărul global. De asemenea, în Asia-Pacific şi China erau 814 miliardari în 2017, faţă de 178 în 2007.
Însă, riscul unui război comercial între SUA şi China ar putea perturba creşterea economică şi, pe cale de consecinţă, crearea de bogăţie în China, subliniază autorii studiului. Dacă tensiunile vor continua să escaladeze, pieţele bursiere din SUA şi Asia (exceptând Japonia) ar putea înregistra pierderi de până la 20% comparativ cu vârfurile atinse în vara lui 2018, potrivit celui mai sumbru scenariu.
Averea miliardarilor lumii a explodat în 2017! În China au apărut câte doi noi miliardari în fiecare săptămână
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

175
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
175

742
Semnal de alarmă - Mercosur devine o nouă provocare pentru producătorii români: se cer măsuri urgente din partea statului
742

53
Creditorii propun o injecţie de capital uriașă pentru salvarea companiei britanice de apă Thames Water
53

2.256
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
2.256

3.832
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
3.832

46
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
46

118
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
118

62
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
62

147
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
147

93
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
93

442
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
442

40
UE va relaxa regulile de autorizare a gazelor pentru a contribui la asigurarea aprovizionării
40

139
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
139
















Comentează