În studenție, Codrin Timu nici el nu și-ar fi imaginat că profesional, Germania, țară cu care a luat contact ca student Erasmus, îi va deveni „acasă”, cu toate că Germania l-a fascinat dintotdeauna- „cred că avem multe de învățat de la o societate cu o istorie încărcată și construită, practic, de la zero de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.”, spune Codrin. Azi, Codrin își trăiește visul și a ales cercetarea ca domeniu de specilitate. Inedit, am putea spune, pentru domeniul juridic, dar plin de provocări pentru Codrin, după cum chiar el ne-a spus. După experiența Erasmus și licența obținută în drept comparat la Facultatea de Drept din cadrul Univ. „A.I.Cuza”, Iași, și-a continuat studiile de master în drept (LL.M.) la Universitatea din Konstanz, lucrând, apoi, la diverse firme de avocatură și continuând cu doctoratul și cu înclinarea specifică spre cariera universitară. Serviciul German de Schimb Academic (DAAD) și Fundația Konrad-Adenauer au jucat un rol extrem de important în dezvoltarea profesională. Continuă să călătorească și să cânte ori de câte ori are ocazia, pasiune pe care îmi amintesc că o avea din timpul studenției. gasiti intreg interviul in publicatia: insociety.ro
Avem în Germania și români care lucrează în alte domenii...
București
19°C
Articole Similare

142
De necaz că au pierdut o avere după o noapte la cazino, doi români au spart o bijuterie în Belgia
142

180
Români acuzați că au semănat teroare în Spania: Procurorii cer pedepse uriașe după ce au legat și bătut proprietarii în propriile case
180

135
Românii care pleacă în Germania, avertizați de MAE: zboruri anulate și întârzieri majore
135

2.965
FOTO Greu de...oprit: Român depistat după ce a condus kilometri pe autostradă, fără roată, în Elveția
2.965

7.110
Vacanță de vis, transformată în coșmar kafkian: Inginer român, arestat de cum a intrat în Italia, după ce i-a fost furată identitatea
7.110

4.869
S-a închis 'Fabrica de țepe' din Viena: români acuzați că au dat peste 1.300 de lovituri cu o metodă bine pusă la punct
4.869

1.683
VIDEO Tragedie în Vinerea Mare: Un român a murit după ce o macara s-a prăbușit pe un șantier, în Italia. Nu a avut nicio șansă
1.683

5.064
VIDEO Băiat român de 11 ani, înjunghiat mortal de un alt tânăr român, într-o bibliotecă. Mama: 'Era obsedat de el, zicea că sunt un cuplu'
5.064

3.540
Cazul românului judecat pentru crimă, în Elveția, turnură șocantă: Ar fi vorba despre un criminal în serie
3.540

4.058
Situație absurdă: Pompierii nu mai pot interveni după ce un român le-a avariat singura mașină de acest fel dintr-o localitate din Germania
4.058

3.535
Copil de origine română, blocat la intrarea în Marea Britanie după un turneu de rugby, deși s-a născut și a trăit toată viața în UK
3.535

1.499
Bebelușul de câteva zile al unui român, găsit în condiții șocante la Roma, printre droguri și gunoaie
1.499

3.446
VIDEO 'Prințul din Dubai' este român: A fost prins după ce afacerea cu 'aurul proștilor' i s-a stricat la Varșovia
3.446
















Comentează