Forţele de ordine şi de securitate din cadrul metroului parizian vor putea să efectueze controale ale călătorilor şi ale bagajelor acestora, dacă vor considera această măsură ca fiind necesară. O dispoziţie în acest sens a fost semnată de prefectul poliţiei din Paris, Michel Cadot, după aflarea veştii privind comiterea unui act terorist la metroul din Sankt-Petersburg, informează postul de radio RTL. În conformitate cu această dispoziţie, poliţiştii care patrulează în metroul din Paris vor putea, în caz de necesitate, să oprească călătorii şi să efectueze un control personal, fără alte formalităţi suplimentare. Potrivit unor informaţii, acest regim este valabil şi pentru alte mijloace de transport public din capitala Franţei, inclusiv reţeaua de tramvaie. Această măsură are un caracter temporar. Anterior, autorităţile franceze au anunţat deja luarea unor măsuri suplimentare de securitate în transportul public din zona Parisului, conform rador. Pentru patrularea în staţiile de metrou şi în zonele adiacente Parisului au fost mobilizaţi suplimentar 140 de jandarmi.
Autorităţile de la Paris au permis agenţilor să efectueze controale ale pasagerilor din metrouri
București
12°C
Articole Similare

6
Curtea Administrativă Supremă a Poloniei recunoaşte căsătoriile gay încheiate în UE
6

454
Se „fâsâie” cel mai ambițios proiect între România și Bulgaria: comunicare cuantică între Sofia și București
454

21
Fostul patriarh Filaret al Bisericii Ortodoxe Ucrainene s-a stins din viață
21

1.182
VIDEO Donald Trump avertisment puternic pentru aliați: Fără SUA, NATO este doar un tigru de hârtie. Vom ține minte!
1.182

9.227
Chuck Norris a murit: Celebrul actor fusese internat de urgență în spital
9.227

2.293
A fost desemnat orașul unde cea mai ieftină vacanță de o săptămână costă mai puțin 300 de euro. Plajele sale au devenit populare printre turiști
2.293

1.851
China dă șah mat industriei auto europene: Pentru prima dată, importurile auto din China în UE au depășit exporturile
1.851

2.200
Schimbări majore în aviație: Războiul din Orientul Mijlociu rescrie regulile
2.200

1.521
Inteligența Artificială schimbă radical piața muncii: Concedieri în creștere cu peste 50% în companiile tehnologice
1.521

100
Franța a interceptat un petrolier din flota fantomă rusă în Marea Mediterană
100

87
Peste 100 de persoane arestate în Abu Dhabi pentru „informații înșelătoare” despre război
87

1.069
Emmanul Macron are în vedere o misiune ONU în Strâmtoarea Ormuz – planul președintelui francez
1.069

4.672
Ultimă oră - A murit Patriarhul Ucrainei
4.672
















Comentează