Autoritatea pentru Reglementarea Concurenţei din Marea Britanie (CMA) a anunţat miercuri că tranzacţia dintre retailerii Sainsbury şi Asda fie ar trebui blocată, fie va necesita vânzarea unui număr semnificativ de magazine sau chiar a unor branduri, transmite Reuters preluată de Agerpres.
"Va fi probabil dificil pentru Sainsbury şi Asda să rezolve problemele pe care le-am identificat". Tranzacţia ar putea afecta consumatorii din cauza preţurilor mai ridicate şi a reducerii gamei şi a calităţii produselor oferite, apreciază CMA. De asemenea, ar putea creşte preţurile la multe magazine deţinute de Sainsbury şi Asda în benzinării.
Sainsbury, al doilea mare lanţ de supermarketuri din Marea Britanie, după Tesco, a anunţat că nu este de acord cu concluziile CMA.
"Vom încerca să înţelegem raţionamentul acestor concluzii şi vom continua să ne pledăm cauza în următoarele săptămâni", se arată într-un comunicat al retailerului britanic.
În aprilie 2018, Sainsbury a confirmat că va plăti 7,3 miliarde de lire sterline (zece miliarde de dolari) pentru a cumpăra Asda, subsidiara britanică a Walmart. Tranzacţia va duce la crearea celui mai mare lanţ de supermarketuri din Marea Britanie, depăşind liderul pieţei, Tesco.
Pentru Mike Coupe, care a preluat în urmă cu patru ani funcţia de director general al Sainsbury, este cea mai dură şi mai riscantă decizie luată până acum, după ce toţi cei patru mari retaileri britanici, inclusiv lanţul Morrisons, au pierdut din cota lor de piaţă în urma intrării în Marea Britanie a lanţurilor germane de discount Aldi şi Lidl, dar şi pe fondul majorării cererii pentru cumpărături online şi a succesului Amazon.
Walmart, cel mai mare retailer mondial, va deţine 42% din entitatea combinată. Asda, pe care Walmart a achiziţionat-o în 1999 pentru 6,7 miliarde de lire sterline, este una dintre subsidiarele cel mai puţin performante ale gigantului american.
Grupul format în urma fuziunii dintre Sainsbury şi Asda va depăşi Tesco, cu o cotă de piaţă combinată de 32%, în timp ce cota de piaţă a Tesco este de 28%, conform celor mai recente date publicate de compania de cercetare Kantar Worldpanel.
Combinarea Asda cu Sainsbury, a cărei capitalizare bursieră se ridică la 5,9 miliarde de lire sterline (8,1 miliarde de dolari), va crea un gigant care va avea 2.800 de magazine, aproape 350.000 de angajaţi şi vânzări de 50 miliarde de lire sterline. În prezent, Sainsbury este al doilea mare lanţ de supermarketuri din Marea Britanie, urmat de Asda.
Coupe, care anterior a lucrat la Asda şi la alţi retaileri britanici, încearcă să redreseze Sainsbury, afectată de concurenţa online care a dus la dispariţia unor firme de renume, cum ar fi BHS, Maplin şi Toys "R".
Tranzacţia va duce la reduceri de costuri de cel puţin 500 de milioane de lire sterline, ceea ce va permite diminuarea cu aproximativ 10% a preţurilor pentru multe produse, a anunţat Sainsbury
Autoritatea britanică de concurenţă ar putea bloca tranzacţia gigant dintre Sainsbury şi Asda
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

21
Germania a înregistrat cel mai mare număr de insolvenţe din ultimii 12 ani
21

63
Războiul alungă turiștii din Dubai: Plaje goale și hoteluri cu reduceri masive, mii de lucrători afectați
63

21
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
21

65
Leul s-a depreciat în raport cu principalele valute
65

2.247
Alertă pe piața alimentelor după acordul UE–Mercosur. Șeful ANSVSA anunță controale stricte: 'Standardele nu sunt negociabile'
2.247

11
Digital Innovation Summit Bucharest 2026 s-a încheiat la Palatul Parlamentului
11

462
Curs valutar, 13 martie
462

3.374
FOTO-VIDEO Revoluție în industria auto: Un producător de anvelope a inventat roțile cu 'gheare' / Cum funcționează noua tehnologie
3.374

58
Războiul din Iran schimbă modul în care muncesc angajații din Asia de Sud-Est
58

31
Acţiunile TeraPlast intră în categoria Premium a Pieţei Reglementate a BVB
31

25
Fonduri PNRR pentru turism: Organizațiile de Management al Destinației pot accesa până la 300.000 euro
25

19
Peste 20 de lideri europeni ai economiei circulare participă la Resource Recovery Summit 2026, la București
19

114
”Bula” de prosperitate continuă din București s-a spart
114

















Comentează