Acţiunile "alarmante" ale Chinei nu sunt în concordanţă cu retorica Beijingului despre promovarea păcii şi a prosperităţii în regiune, a afirmat vineri ministrul australian al apărării, Peter Dutton, după ce o navă militară chineză a fost detectată în zona economică exclusivă a Australiei, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Dutten a menţionat ca exemple militarizarea Mării Chinei de Sud, recentele agresiuni chineze împotriva Taiwanului şi introducerea legii securităţii naţionale în Hong Kong.
"Suntem familiarizaţi cu toţii cu pretenţiile frecvente ale guvenului chinez că este dornic de pace, cooperare şi dezvoltare", a spus ministrul într-un discurs la Canberra. "Cu toate acestea, asistăm la o divergenţă semnificativă între cuvinte şi acţiuni. Am urmărit îndeaproape cum guvernul chinez s-a angajat în activităţi tot mai alarmante".
Ambasada chineză la Canberra a replicat că Dutton distorsionează politica externă a Chinei, induce în eroare poporul australian şi "alimentează conflictul şi distanţarea între popoare şi ţări". "Este de neconceput ca relaţiile dintre China şi Australia să se îmbunătăţească (...) dacă guvernul australian îşi bazează strategia naţională pe o astfel de analiză lipsită de viziune şi pe o mentalitate depăşită", arată un comunicat al reprezentanţei diplomatice.
Relaţiile dintre Australia şi cea mai mare piaţă de export a sa au ajuns într-un punct de minim în 2020, când Canberra a susţinut o anchetă a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind originea coronavirusului, care a fost descoperit pentru prima oară în China. Beijingul a reacţionat prin întreruperea contactelor la nivel ministerial şi impunerea unor tarife mari pentru exporturile de vinuri, orz, vită, cărbune, peşte şi fructe de mare australiene, anulând astfel practic un acord bilateral de liber schimb din 2015.
Australia şi Statele Unite au apreciat că reacţia Chinei reprezintă o "constrângere economică".
Schimbul de declaraţii ostile a avut loc după ce Australia a confirmat că a monitorizat o navă chineză de culegere de informaţii în august, în zona economică exclusivă australiană, deşi nu în apele teritoriale. Premierul Scott Morrison a afirmat în faţa presei că vasul, al doilea de acest tip monitorizat în două luni în largul coastelor australiene, naviga legal, "dar să nu credeţi vreo clipă că nu suntem cu ochii pe ei, la fel cum încercau şi ei să fie cu ochii pe noi". "Ce demonstrează asta este că acum nimeni nu mai poate fi mulţumit de situaţia din regiunea indo-pacifică", a adăugat el.
În septembrie, Australia a încheiat cu Statele Unite şi Regatul Unit un nou pact de securitate, cunoscut ca AUKUS. Înţelegerea este considerată în general ca o încercare de a întări forţa militară regională în faţa prezenţei tot mai importante a Chinei. Beijingul a apreciat că AUKUS reprezintă un pericol pentru pacea mondială.
Australia acuză China de acțiuni alarmante: 'Asistăm la o divergenţă semnificativă între cuvinte şi acţiuni'
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

4
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
4

10
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
10

358
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
358

59
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
59

337
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
337

1.077
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.077

68
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
68

1.998
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
1.998

4.153
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
4.153

1.981
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
1.981

2.348
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.348

1.477
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.477

2.289
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
2.289
















Comentează