Oamenii de ştiinţă au descoperit urme aparţinând ultimilor dinozauri care au păşit pe solul britanic, în urmă cu 110 milioane de ani, în zona Stâncilor Albe din Dover din Regatul Unit, relatează vineri DPA / PA Media, notează Agerpres.
Amprentele au fost descoperite pe stânci şi pe malul mării în Folkestone, Kent, după ce intemperiile au expus noi urme fosilizate în zonă.
Se estimează că urmele aparţin unor exemplare de anchilozaur, dinozauri blindaţi, al căror corp robust era acoperit cu o armură naturală, asemănători cu nişte tancuri vii. De asemenea, au fost găsite urme de teropode, dinozauri carnivori cu trei degete, precum Tiranosaurus rex, dar şi de ornitopode, dinozauri erbivori cu structura pelvină asemănătoare cu cea a păsărilor.
"Este pentru prima dată când amprente de dinozaur au fost găsite în stratul cunoscut sub numele de 'formaţiunea Folkestone' şi este o descoperire destul de extraordinară pentru că aceşti dinozauri trebuie să fi fost ultimii care au cutreierat pe teritoriul acestei ţări înainte de dispariţia lor", a declarat David Martill, profesor de paleobiologie la Universitatea din Portsmouth.
"Se plimbau în apropierea locului în care se află acum Stâncile Albe din Dover", a adăugat el.
Descoperirea a fost realizată de Philip Hadland, curator la Muzeul şi Galeria de Artă Hastings. "În 2011, am dat peste urme neobişnuite în formaţiunea stâncoasă din Folkestone. Păreau că se repetă şi nu m-am gândit decât la faptul că ar putea fi urme de tălpi", a declarat el.
"Acest lucru era în contradicţie cu ceea ce spunea majoritatea geologilor despre stâncile de aici, dar am căutat şi alte urme şi, în timp, valurile au dezvăluit mai multe, prin eroziune, am găsit unele chiar mai bune", a adăugat specialistul.
"Era necesară şi mai multă muncă pentru a convinge comunitatea ştiinţifică de validitatea lor, aşa că am făcut echipă cu experţi de la Universitatea din Portsmouth pentru a verifica ce am găsit", a precizat el.
Majoritatea urmelor descoperite sunt izolate, însă o zonă cuprinde şase amprente, mai mult decât o amprentă consecutivă de la acelaşi animal. Acestea, similare ca dimensiune cu o urmă de elefant, au fost identificate ca fiind probabil de la un Ornithopodichnus, specie ale cărei amprente similare, dar de dimensiuni mai mici, au fost găsite şi în China şi provin din aceeaşi perioadă.
Cea mai mare amprentă găsită măsoară 80 de centimetri lăţime şi 65 de centimetri lungime, a fost identificată ca aparţinând unui dinozaur iguanodon. Aceste animale erau erbivore, ajungeau la 10 metri lungime şi se deplasau atât pe două picioare cât şi pe toate cele patru.
"A găsi o astfel de serie de specii într-un singur loc este fascinant. Aceşti dinozauri au profitat probabil de expunerea la maree pe ţărmuri, poate căutând hrană sau profitând de rutele de migraţie", a declarat Martill.
Studiul a fost publicat în Proceedings Of The Geologists' Association, iar unele dintre urme sunt expuse în prezent la Muzeul Folkestone.
Au fost descoperite urmele ultimilor dinozauri care au pășit pe sol britanic
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

1.206
'M-ai așteptat? Coboară!': cum l-a pus la respect pe Liviu Vârciu un șofer de taxi
1.206

32
Incapabil să doarmă din cauza zgomotului, Morrissey şi-a anulat un concert în Valencia
32

3.711
Scandal privind piesa României la Eurovision. Se cere descalificarea piesei sau modificarea versurilor
3.711

2.299
VIDEO Divorțul anului în showbiz: Fosta dansatoare a Deliei confirmă despărțirea de campionul de dans sportiv Rareș Cojoc, după 10 ani de relație – "Nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună"
2.299

25
Cântăreţul belgian Stromae, apariţie surpriză pe scenă la un concert al rapperului Orelsan
25

62
În plin război, iranienii nu au dispoziţia necesară pentru a se pregăti pentru Anul Nou Persan
62

25
Un mistreţ şi-a făcut apariţia într-un mall din Berlin
25

10
Fosile de dinozauri descoperite în Brazilia dezvăluie o nouă specie gigantică (studiu)
10

17
Tablouri de Picasso declarate furate: Doi reprezentanţi ai pieţei de artă vor fi judecaţi la Paris
17

7
Bradley Cooper ar putea regiza şi juca în următorul film din franciza "Ocean's 11"
7

16
Valentino combină stilul anilor 1980 cu splendoarea barocă în noua colecţie toamnă-iarnă prezentată la Roma
16

20
Târgul de la Maastricht, supranumit "Davosul pieţei de artă", s-a deschis joi
20

12
O femeie din localitatea Volendam păstrează vie tradiţia costumului tradiţional olandez
12
















Comentează