Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Cambodgia asupra riscului ridicat în cazul deplasărilor în zona de frontieră cu Thailanda, unde se înregistrează confruntări armate între cele două regate.
MAE recomandă cetăţenilor români să evite deplasările de până la cel puţin 50 de kilometri distanţă de zona de frontieră. Punctele de trecere a frontierei între Cambodgia şi Thailanda au fost închise.
Ministerul de Externe mai recomandă cetăţenilor români să manifeste precauţie, să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale, să contacteze agenţiile de turism organizatoare ale programului călătoriei şi să monitorizeze îndeaproape mass-media locală.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Hanoi, acreditată pentru Regatul Cambodgiei: +84 243 737 9180, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de urgenţă al Ambasadei României la Hanoi: +84 328 509 700.


































Comentează