Sean Penn era aşteptat la Oscaruri, dar este în Ucraina, pentru ca să se întâlnească cu Zelenski

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 16-03-2026 15:41

Article thumbnail

Sursă foto: newsweek.com

Actorul american Sean Penn, distins duminică cu cel de-al treilea său Oscar la o ceremonie la care a fost absent, se află la Kiev pentru a ”susţine Ucraina” şi urma să fie primit luni de către preşedintele Volodimir Zelenski, declară un oficial ucrainean de rang înalt AFP, potrivit news.ro

”El este în Ucraina, dar este o vizită privată”. a declarat AFP acest oficial.

”Vrea pur şi simplu să suţină Ucraina”, a declarat el.

Sean Penn - unul dintre susţinătorii Kievului la Hollywood - a vizitat Ucraina în mai multe rânduri de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022.

Actorul în vârstă de 65 de ani prevede apoi să se ducă ”pe front” în Ucraina, a declarat AFP altă sursă ucraineană.

Recompensat la categoria cel mai bun rol secund masculin în fimul ”One Battle After Another”, Sean Penn nu a urcat pe scenă, la Dolby Theater.

El este corealizatorul, în 2023, al documentarului ”Superpower”, turnat la începutul Războiului din Ucraina, despre Volodimir Zelenski, la rândul său un fost actor şi umorist.

Filmul - un portret plin de admiraţie al lui Zelenski - reface parcursul spectaculos al acestuia de la comediant la şef de război şi a fost prezentat în avanpremiera Festivalului de Film de la Berlin în 2023.

În timpul interviurilor în care au revenit asupra primelor luni ale invaziei Ucrainei, Penn şi Zelenski au legat ceea ce au numir amândoi o prietenie profundă.

În 2025, Sean Penn şi starul rock Bono au lansat un apel vibrant către Occident să susţină Ucraina, la Festivalul de la Cannes.

Ei au pozat atunci, pe covorul roşu, alături de militari ucraineni.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură13°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri