Un al treilea caz de hemofilie apărut după vaccinarea cu serul Pfizer-BioNTech a fost raportat în Franţa de la începutul vaccinării împotriva COVID-19, au informat autorităţile sanitare, relatează AFP, conform AGERPRES.
Peste 20.964.000 de doze de vaccin Pfizer-BioNTech au fost administrate în Franţa de la începutul campaniei, subliniază Agenţia pentru Medicamente (ANSM), în cel de-al 5-lea raport de farmacovigilenţă cu privire la acest vaccin, care acoperă perioada 30 aprilie - 13 mai.
"Printre efectele aflate deja sub supraveghere specifică, analiza unui nou caz de hemofilie dobândită în această perioadă, care creşte la trei numărul cazurilor apărute de la începutul vaccinării", confirmă faptul că acest efect foarte rar constituie un "semnal potenţial" pentru o monitorizare atentă, notează ANSM.
Boala s-a dezvoltat în câteva zile până la o lună, la persoane cu vârsta peste 75 de ani.
În general, hemofilia, o boală care împiedică coagularea corectă a sângelui, este foarte rară (1 până la 1,5 de cazuri la un milion de indivizi pe an) şi afectează mai des pacienţi cu vârsta medie peste 60 de ani, a explicat agenţia.
Acest efect secundar foarte rar nu pune în discuţie raportul beneficiu/risc al vaccinului Pfizer-BioNTech, a subliniat ANSM.
Totodată, notează ANSM, în perioada 6-13 mai au fost raportate opt cazuri noi de tromboză cu localizare atipică, însă fără cazuri noi de deces, asociate cu vaccinul AstraZeneca (Vaxzevria).
Peste 4.294.000 de doze de AstraZeneca au fost administrate până în prezent în Franţa.
ATENȚIE Cazuri de hemofilie după vaccinarea cu Pfizer: Unde au fost raportate și ce spun specialiștii
Explorează subiectul
București
-2°C
Articole Similare

171.404
Scenariul care îngrijorează experții: rachetele Iranului ar putea fi ghidate de sistemul chinezesc BeiDou
171.404

6.716
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
6.716

21.350
Încep luptele interne din Iran: Primul lider suprem se opunea categoric alegerilor pe cale ereditară
21.350

27.383
VIDEO Prima ruptură majoră între SUA și Israel după invazia în Iran: „Bibi” l-ar fi „făcut” pe la spate pe Trump, iar acum sunt neînțelegeri (surse)
27.383

31.410
Scenariu exploziv la Palatul Buckingham: abdicarea regeleui Charles al III‑lea ar fi deja decisă
31.410

174.972
România câștigă în fața Ungariei și Slovaciei: Gigant german deschide o fabrică în care vor fi produse 4.000 de semiremorci pe an
174.972

91.712
SUA schimbă strategia: ce armă vor trimite în Orientul Mijlociu
91.712

2.424
Avertisment al mediului de afaceri: pericol legislativ pentru criza bugetară
2.424

2.944
Procurorii conduși de Kovesi trag linie: România, 'campioană' la fraude cu bani europeni. Prejudiciu de peste 6 miliarde € | DOCUMENT
2.944

18.412
Omul din umbră care l-a convins pe Donald Trump să atace Iranul: Va rămâne cel mai mare jucător din regiune
18.412

68.546
Decizie în instanță pentru Horațiu Potra: 'Șeful mercenarilor', obligat la plată prin hotărâre judecătorească
68.546

71.049
VIDEO Două țări se unesc pe una dintre cele mai importante axe de transport N-S ale Europei Centrale: marfa din porturile grecești ajunge mai repede în centrul Europei
71.049

7.954
Gheorghe Piperea lansează un avertisment cu privire la criza ocupanților ilegali/ Situația este dramatică în Vest
7.954

















Comentează