Arabia Saudită a anunţat miercuri că ''26 de civili au fost răniţi într-un atac terorist care a vizat Aeroportul Internaţional Abha'' din provincia Asir (sud-vest), relatează Xinhua potrivit Agerpres.
Un proiectil ostil tras de către miliţiile houthi miercuri dimineaţa a lovit sala de sosiri a aeroportului, potrivit col. Turki Al Maliki, purtător de cuvânt al coaliţiei saudite implicate în războiul din Yemen, citat de agenţia de presă saudită SPA.
În total, 26 de civili de diferite cetăţenii au fost răniţi de proiectil, inclusiv trei femei din India, Yemen şi Arabia Saudită, precum şi doi copii saudiţi, a precizat Al-Maliki.
Opt dintre răniţi care prezentau răni moderate au fost transportaţi la spital, alţi 18 care aveau răni minore au primit îngrijiri medicale la faţa locului. Salonul aeroportului a suferit unele pagube.
Armata şi forţele de securitate saudite acţionează pentru a stabili tipul de proiectil folosit în atac, a afirmat Al-Maliki, adăugând că miliţiile houthi, susţinute de Iran, au anunţat că au folosit o rachetă de croazieră.
Aeroportul Internaţional din Abha este tranzitat zilnic de către mii de pasageri de diferite cetăţenii.
Atac pe un aeroport din Arabia Saudită- 26 de civili de diferite cetăţenii au fost răniţi
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

38
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
38

40
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
40

2.193
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
2.193

1.945
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
1.945

2.369
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
2.369

2.521
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
2.521

6.072
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
6.072

2.900
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
2.900

83
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
83

3.530
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
3.530

2.782
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.782

100
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
100

1.168
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
1.168
















Comentează