Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, reunită miercuri, a sancţionat clubul Astra Giurgiu cu o penalizare de două puncte pentru nepunerea în executare a hotărârii Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor în legătură cu datoriile faţă de atacantul israelian Shlomo Azulay.
''Shlomo Azulay vs. AFC Astra Giurgiu - Neexecutare Hotărâre CNSL - În baza art. 85.1. b din RD, coroborat cu art. 24.c.1.b din RSTJF, se sancţionează clubul AFC Astra Giurgiu cu interzicerea dreptului de a transfera şi/sau legitima jucători şi i s-au scăzut două puncte pentru perioada 29.07-18.08.2021. Termen 01.09.2021'', se arată în comunicat.
Astra a început deja sezonul în liga a doua de fotbal cu o penalizare de opt puncte, iar acum a ajuns la zece puncte retrase. Astra are -3 puncte, fiind pe ultimul loc (20), după ce a obţinut două victorii şi un egal în patru etape.
Comisia a amendat miercuri clubul FC Argeş cu suma de 2.000 de lei în urma incidentelor de la meciul cu CFR Cluj.
Fundaşul Dorinel Gabriel Oancea (CS Mioveni), eliminat la meciul cu FC U Craiova, a fost suspendat un joc şi amendat cu 740 de lei.
În cazul eliminării fotbalistului Marques Izata Pereira (Gaz Metan Mediaş), după ce i-a start doi dinţi lui Alexandru Mateiu (Universitatea Craiova) la meciul din etapa a şasea a Ligii I, comisia a amânat judecarea cauzei pentru data de 1 septembrie.
Astra Giurgiu, penalizată cu încă două puncte de Comisia de Disciplină a FRF
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

2
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
2

771
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
771

5
Atletico Madrid – Getafe 1-0
5

8
Schi alpin: Julia Scheib a câştigat slalomul uriaş de la Are şi a obţinut Globul de Cristal al probei
8

11
Egal în derby, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 1-1
11

10
Alin Firfirică, locul 2 la aruncarea discului, la Cupa Europei de la Nicosia
10

50
Cu Chivu eliminat, Inter a făcut doar egal cu Atalanta, scor 1-1
50

32
Ze Roberto, despre motivul pentru care nu a reuşit la Real Madrid: Eram dependent de PlayStation
32

20
Gavi revine în lotul Barcelonei după șapte luni de la accidentarea la genunchi
20

13
Alexandru Cîmpanu a marcat golul victoriei în Chongqing – Tieren 1-0
13

100
Iran s-a răzgândit. Vrea să joace la Cupa Mondială, dar pune o condiție
100

66
VIDEO Mirel Rădoi schimbă strategia și este pregătit să plătească toate amenzile
66

39
Eugen Neagoe: 'Va trebui să fim echipa mai inspirată pentru a câştiga cu Farul'
39
















Comentează