Clubul Astra Giurgiu a fost sancţionat, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, cu penalizarea de puncte şi cu interzicerea dreptului de a transfera jucători din cauza datoriilor către fotbalistul Andrei George Truşescu.
Pentru neexecutarea hotărârii Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor, În baza art.85 din RD coroborat cu art.24.C.1.b din RSTJF, Comisia de Disciplină a sancţionat ''clubul AFC Astra Giurgiu cu interzicerea dreptului de a transfera şi/sau legitima jucători în calitate de club cesionar şi i se vor scădea puncte. Scăderea de puncte se aplică asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată, urmând ca la fiecare 15 zile calendaristice de întârziere la plată, echipei în cauză să i se scadă câte două puncte, respectiv pentru perioada 09.06.2021-23.06.2021, i s-au scăzut încă 2 (două) puncte''.
Comisia a acordat ca termen la data de 14 iulie ca Astra, clubul debitor, să prezinte dovada plăţii faţă de jucătorul Andrei Truşescu, pentru a evita în continuare depunctarea.
Astra Giurgiu a retrogradat în Liga a II-a la finalul sezonului precedent.
Astra Giurgiu a fost depunctată şi fără drept de a transfera din cauza datoriilor
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

21
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, CS Dinamo şi Corona au debutat cu dreptul în play-off
21

25
La Liga: Alaves a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, cu formaţia Villarreal
25

53
Filipe Coelho și-a asumat responsabilitatea pentru eșec: 'Nu a fost o prestație bună'
53

93
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
93

34
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
34

53
Surpriză uriașă în Bănie. Universitatea Craiova s-a înclinat în fața celor de la FC Argeş
53

81
Thomas Neubert îl contrazice pe Gigi Becali după plecarea de la FCSB: Nu e adevărat
81

217
Patrick Mouratoglou, cu iubita tinerică la antrenament
217

144
Dorinel Munteanu, furios după UTA Arad - Hermannstadt 3-2: 'E ceva foarte grav'
144

19
Naţionala de rugby a României luptă pentru bronzul european. Trei schimbări în Primul XV pentru meciul cu Spania
19

14
UTA Arad a început play-out-ul cu dreptul. Victorie cu FC Hermannstadt
14

24
Istvan Kovacs va arbitra confruntarea Rapid – Dinamo
24

30
Șefii in Formula 1 ar fi decis să scoată din calendar cursele din Bahrain și Arabia Saudită
30
















Comentează