Agnes Calllamard, raportoare specială a ONU în ancheta internaţională privind asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi în consulatul saudit din Istanbul, a declarat joi că audierile secrete ale celor 11 suspecţi, în Arabia Saudită, nu respectă standardele internaţionale şi că procedurile judiciare ar trebui să fie publice, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Reprezentanta Organizaţiei Naţiunilor Unite a cerut autorităţilor de la Riyadh să dezvăluie identităţile suspecţilor şi să explice ce s-a întâmplat cu alţi 10 arestaţi anterior. "Guvernul Arabiei Saudite greşeşte grav dacă crede că aceste proceduri, aşa cum sunt constituite în prezent, vor satisface comunitatea internaţională, atât în privinţa corectitudinii procedurii conform standardelor internaţionale, cât şi în privinţa valabilităţii concluziilor", a arătat ea într-un comunicat.
Procuratura saudită a inculpat 11 suspecţi, ale căror identităţi nu au fost făcute publice, inclusiv cinci care ar putea fi condamnaţi la moarte pentru că au comandat şi au comis crima din octombrie anul trecut.
CIA şi unele state occidentale consideră că asasinarea lui Khashoggi a fost ordonată de prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, ipoteză dezminţită de oficialii saudiţi.
Pe lista suspecţilor judecaţi în secret nu figurează Saud al-Qahtani, asistent de rang înalt al prinţului, au declarat duminică agenţiei Reuters surse care cunosc dosarul.
Referindu-se la diplomaţii unor puteri internaţionale din Consiliul de Securitate al ONU, care au asistat la unele din cele patru audieri de până acum, raportoarea a avertizat că aceştia "riscă să fie participanţi la o posibilă eroare judiciară, posibil complici dacă se va dovedi că procesele sunt afectate de încălcări ale legislaţiei privind drepturile omului".
Asasinarea lui Jamal Khashoggi - ONU cere Arabiei Saudite să organizeze un proces public
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

4
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
4

10
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
10

358
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
358

59
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
59

337
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
337

1.077
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.077

68
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
68

1.998
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
1.998

4.153
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
4.153

1.981
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
1.981

2.348
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.348

1.477
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.477

2.289
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
2.289
















Comentează