Avocaţii din Serbia au început luni o grevă de o săptămână în semn de protest după asasinarea la Belgrad a colegului lor Dragoslav Ognjanovic, care a fost unul dintre apărătorii fostului preşedinte al Iugoslaviei Slobodan Milosevic, judecat pentru crime de război, şi a reprezentat de asemenea importanţi membri ai lumii interlope, relatează Reuters, preluată de Agerpres
Dragoslav Ognjanovic, în vârstă de 57 de ani, a fost împuşcat mortal sâmbătă în faţa locuinţei sale din cartierul Novi Beograd din capitala Serbiei. Fiul său de 26 de ani a fost rănit la braţul drept.
În timpul grevei, avocaţii vor refuza să participe la audieri la tribunal şi la alte cazuri, inclusiv audieri în faţa procurorilor şi la pledoarii, a anunţat într-un comunicat Baroul din Serbia.
'Baroul vrea să trimită un mesaj despre unitatea profesiei şi hotărârea fermă că nu va rămâne tăcut în astfel de cazuri', se precizează în comunicat.
Dragoslav Ognjanovic a făcut parte dintr-o echipă de consilieri juridici a lui Slobodan Milosevic. Ei l-au ajutat în culise să îşi pregătească apărarea, deoarece liderul iugoslav şi-a asumat singur apărarea în faţa judecătorilor Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie.
Mai mulţi membri proeminenţi ai reţelelor de crimă organizată din Serbia şi din Muntenegru, inclusiv un alt avocat, au fost ucişi la Belgrad în ultimii doi ani în ceea ce poliţia consideră un război pentru controlul pieţei drogurilor ilegale
Asasinarea avocatului lui Slobodan Milosevic a generat o grevă a avocaților în Serbia
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

321
Carte de condoleanțe în memoria lui Ali Khameni, la București - Ambasada Iranului precizează că parlamentari, dar și membri ai Guvernului ar fi semnat
321

982
Conflict diplomatic major: Spania își retrage ambasadorul din Israel. Cum a devenit Pedro Sanchez, 'inamicul' lui Donald Trump în UE
982

33
Măsuri de urgență la Washington în urma crizei petroluluil declanșată de conflictul din Iran - Trump va elibera "puţin" petrol din rezervele strategice ale SUA
33

2.245
O alianță improbabilă între două superputeri rivale prinde contur: Experții vorbesc despre începutul unei noi ordini mondiale
2.245

25
Ucraina a primit o nouă livrare germană de rachete pentru Patriot, anunță Zelenski
25

44
Consiliul de Securitate al ONU se întrunește pentru a vota două rezoluții
44

75
Trump insistă pentru grațierea lui Netanyahu - Atacuri la adresa lu Itzhak Herzog
75

83
Iranul ar fi minat Strâmtoarea Ormuz (surse)
83

2.552
VIDEO Viktor Orban și familia sa, amenințați cu moartea de un fost spion al Ucrainei: 'Toată lumea este bine, dar există o limită'
2.552

3.186
Presa greacă explică planurile Israelului în Iran: Au în vedere un scenariu de tip Ceaușescu în România, în 1989
3.186

113
VIDEO Valul de atacuri aeriene în Iran a lovit zeci de sedii ale regimului și soldați la sediul IRGC
113

169
Raport: ”Discursul urii rasiste” al lui Trump alimentează încălcări grave ale drepturilor omului în SUA
169

2.305
Rușii își pierd încrederea în Putin - Un lider slab și prea îngăduitor
2.305

















Comentează