Aryna Sabalenka, numărul 1 mondial, și-a început parcursul la turneul de Grand Slam Australian Open cu o victorie convingătoare în fața jucătoarei franceze Tiantsoa Rakotomanga Rajaonah, scor 6-4, 6-1, în primul tur, într-o oră și 16 minute, informează Mediafax.
Tânăra franțuzoaică, în vârstă de 20 de ani, prezentă la Melbourne printr-un wild-card, a început în forță și a reușit un break chiar din primul game. Sabalenka a avut nevoie de câteva game-uri pentru a-și intra în ritm, dar a construit punctele cu precizie și putere.
În finalul primului set, numărul 1 mondial a reușit al doilea break decisiv, închizând setul cu 6-4.
În actul secund, Sabalenka a câștigat primele cinci game-uri, impunându-și forța și, în special, serviciul. Rakotomanga nu a putut ține pasul cu adversara. Setul secund s-a încheiat cu 6-1, un scor ceva mai sever, dar în linie cu evoluția meciului.
După meci, Sabalenka a spus că arena Rod Laver „se simte minunat, ca acasă”, și a recunoscut că nu a jucat cel mai bun tenis al său.
„Nu cred că am jucat cel mai bine, dar mi-am găsit ritmul spre finalul primului set, ceea ce mă bucură. E greu să joci împotriva unei jucătoare tinere și, în plus, împotriva unei stângace”, a spus Sabalenka.
Partida a fost urmărită și de Rod Laver și Roger Federer, aflați în tribună, despre care Sabalenka a spus că a fost puțin tensionată să joace bine în fața „legendelor”.
Jucătoare din Belarus a făcut, apoi, și un selfie cu cei doi.
Următoarea adversară a liderului mondial va fi învingătoarea dintre chinezoaica Zhuoxuan Bai (locul 697 WTA) și rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova (locul 44 WTA), care se joacă la această oră.





























Comentează