Douăsprezece persoane din sectorul construcţiilor au fost arestate în Turcia după prăbuşirea a mii de clădiri în sudul ţării în urma seismului de luni, au relatat sâmbătă media locale, citate de AFP, conform AGERPRES.
Cei plasaţi în detenţie sunt un antreprenor din provincia Gaziantep şi 11 persoane din provincia Sanliurfa, a precizat agenţia turcă de presă DHA.
Prăbuşirea brutală a unor clădiri, care a arătat proasta lor construcţie şi care nu le-au lăsat practic nicio şansă locuitorilor, stârneşte furia în ţară, unde aproape 22.000 de persoane au murit şi peste 80.000 au fost rănite.
Sunt aşteptate şi alte arestări, după ce procurorul din Diyarbakir, una din cele zece provincii afectate de seism, a anunţat sâmbătă că a emis 29 de mandate de arestare, relatează agenţia oficială de presă Anadolu.
Conform acestei surse, una dintre persoanele plasate în detenţie este un antreprenor care a construit imobile la Gaziantep şi care a fost reţinut la Istanbul.
Procurorii au deschis mai multe anchete în provinciile afectate, cum este şi Kahramanmaras, unde districtul Pazarcik s-a aflat în epicentrul cutremurului.
Ministerul turc de Justiţie le-a ordonat procurorilor din zece provincii să deschisă "birouri de anchetă asupra crimele legate de cutremure".
Vineri, poliţia a arestat pe Aeroportul din Istanbul un antreprenor din provincia Hatay, a cărui reşedinţă de lux Renaissance s-a prăbuşit complet peste locuitorii săi.
Arestări pe bandă rulantă în Turcia pentru a înăbuși furia din țară. Procurorii intră la rupere în sectorul construcțiilor
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

225
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
225

6
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
6

219
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
219

29
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
29

689
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
689

37
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
37

1.161
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.161

2.538
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
2.538

2.897
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
2.897

2.908
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
2.908

70
Atac israelian în Liban - Beirutul vorbește despre cadre medicale ucise
70

906
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
906

2.830
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
2.830
















Comentează