Aproximativ 50.000 de persoane au murit în perioada 2015-2017 în India încercând să traverseze liniile de cale ferată, a indicat compania de stat Indian Railways, relatează marţi agenţia Xinhua preluată de Agerpres.
Indian Railways a difuzat recent datele, în contextul în care 61 de persoane au murit după ce au fost lovite de tren vineri în oraşul Amritsar (statul Punjab, în nord), în timp ce asistau la manifestările festivalului hindus Dussehra de pe liniile de cale ferată.
Potrivit companiei, în perioada 2015-2017, 49.790 de persoane au murit după ce au fost lovite de tren.
Un înalt oficial indian a indicat marţi că Indian Railways a luat din când în când mai multe măsuri pentru a reduce numărul de decese pe calea ferată. ''De la aplicarea de amenzi persoanelor care merg pe calea ferată până la închiderea tuturor punctelor de trecere fără indicatoare de semnalizare, toate măsurile sunt luate'', a explicat oficialul.
Compania Indian Railways este una dintre cele mai mari reţele feroviare din lume, ce traversează ţara de la nord la sud. Ea are în circulaţie peste 9.000 de trenuri de pasageri şi transportă aproape 23 de milioane de persoane zilnic.
Această vastă întreprindere publică poate fi considerată ca un semi-stat. Ea gestionează şcoli, spitale, are propria forţă de poliţie şi companii de construcţii. Numărul de angajaţi al companiei se ridică la 1,3 milioane de persoane, situându-se astfel pe locul al şaptea pe lista cu cei mai mari angajatori din lume.
Cu toate acestea, accidentele de tren sunt ceva obişnuit în India, având în vedere faptul că o mare parte din infrastructura feroviară din perioada colonială este depăşită. În 2015, guvernul indian a promis alocarea a 137 de miliarde de dolari, pe o perioadă de cinci ani, pentru modernizarea şi extinderea sectorului căilor ferate.
Aproximativ 50.000 de persoane au murit în perioada 2015-2017 lovite de tren, în India
București
4°C
Articole Similare

222
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
222

242
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
242

1.199
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
1.199

695
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
695

696
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
696

304
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
304

1.015
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
1.015

71
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
71

1.222
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
1.222

87
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
87

2.380
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
2.380

829
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
829

2.024
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
2.024
















Comentează