Aproximativ 200 de apicultori au depus, până joi, cereri la APIA Harghita pentru ajutorul de minimis în sectorul apicol, termenul limită de solicitare a acestui sprijin fiind vineri, 26 noiembrie, inclusiv.
Potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de Rozália Váncsa, şef serviciu în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Harghita, au fost depuse deja 189 de cereri, iar în cursul zilei de joi mai sunt aşteptate aproximativ 50 de cereri.
Numărul este mai mic decât cel aşteptat, ţinând cont că la Agenţia Naţională pentru Zootehnie sunt înregistraţi 330 de apicultori din Harghita, a precizat sursa citată.
Rozália Váncsa a punctat faptul că sunt aşteptate cereri şi în cursul zilei de vineri, acestea putând fi depuse atât personal, cât şi online sau pot fi trimise prin Poştă.
"Aşteptăm oamenii să vină, nu este documentaţie foarte mare (...) Cred că Asociaţia Apicultorilor i-a înştiinţat pe apicultori, deci ştiu. Noi primim cererile şi personal şi prin email şi prin poştă, nu contează mijloacele prin care ne trimit, noi primim, aşteptăm să vină. Mi se pare că prea puţini au venit. (...) Beneficiază cei care la 1 martie 2021 au fost înscrişi în baza de date a Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie cu minimum o familie de albine", a explicat Rozália Váncsa.
Cuantumul ajutorului este în valoare de 23,7 lei/familia de albine.
Aproximativ 200 de apicultori din județul Harghita au depus cereri pentru ajutorul de minimis
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

94
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
94

1.529
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
1.529

29
Autoturism lovit de tren în Hunedoara: pompierii acționează la fața locului
29

1.434
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
1.434

2.718
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
2.718

2.328
Audiere tensionată la CSM: Voineag spune că dosarele cu generali, inclusiv cazul Coldea, i-au adus valul de atacuri publice
2.328

6.587
Dosarul Epstein bubuie în mediul academic din România: E anchetă la universitatea condusă de Tudorel Toader
6.587

1.123
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.123

55
Incident spectaculos: braconier urmărit și reținut după ce ar fi avariat intenţionat o autospecială de poliţie
55

2.030
Rețeaua de infractori cibernetici, care a afectat 163 de țări, a fost deconectată: Percheziții de amploare în România și alte șapte state / Cum acționau hackerii
2.030

54
Conflictul din Orientul Mijlociu blochează exporturile de carne de oaie, susţine preşedintele Asociaţiei Moldoovis
54

2.094
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
2.094

10.579
UPDATE Tragedie la metrou Piața Unirii 2: o persoană a murit după ce s-a aruncat în fața trenului
10.579

















Comentează