Apple a fost amendată cu aproximativ 2,38 milioane de dolari în Brazilia: motivul este unul rușinos pentru marea companie

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 07-09-2022

Actualizat: 07-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: cdn.wccftech.com

Ministerul Justiţiei din Brazilia a ordonat Apple să anuleze toate vânzările de telefoane care nu includ încărcător şi a anunţat o amendă pentru exact această practică, relatează News.ro.

Apple a fost amendată cu aproximativ 2,38 milioane de dolari în Brazilia, din cauza faptului că nu mai include încărcătoare în cutiile iPhone-urilor pe care le vinde.

Guvernul brazilian a acuzat Apple de „discriminare deliberată a consumatorilor” şi i-a cerut, totodată, să anuleze toate vânzările de telefoane care nu sunt însoţite de încărcătoare.

Apple a susţinut, la fel ca şi înainte, că decizia de a nu mai livra încărcătoare împreună cu iPhone-urilor contribuie la reducerea poluării, însă, oficialii brazilieni au respins afirmaţia, susţinând că nu există dovezi în acest sens.

Apple a anunţat că va contesta decizia.

Compania americană a renunţat la încărcătoare în 2020. De atunci, însă, mulţi alţi producători de smartphone-uri i-au călcat pe urme, fără a fi luaţi în vizor de autorităţi.

Apple va prezenta astăzi seria iPhone 14, care, cel mai probabil, nu va include nici ea un încărcător.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură6°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri