Consumatorii de energie electrică şi gaze naturale vor putea schimba furnizorii în maximum 24 de ore, de la finalul acestui an, cu ajutorul unei aplicaţii dezvoltate de Autoritatea Naţională de Reglementare (ANRE), a afirmat, miercuri, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele instituţiei, în cadrul dezbaterii "Data Science in Energy".
"În urmă cu doi ani, am semnat un contract de finanţare cu Ministerul Fondurilor Europene, prin care am obţinut aproximativ 20 de milioane de lei prin care ne-am propus să creăm o bază de date şi un soft pentru schimbarea furnizorului", a spus el, conform AGERPRES.
Directiva europeană prevede ca până în 2026 consumatorii să poată schimba furnizorul în 24 de ore, faţă de 21 de zile, cum este prevăzut acum în legislaţia românească.
"Undeva în luna septembrie, acest program se termină şi foarte probabil în cursul acestui an vom pune în funcţiune această aplicaţie. Aceasta presupune, practic, o bază de date cu toţi consumatorii de energie electrică şi gaze naturale din România. Din momentul în care operaţionalizăm această aplicaţie, toate iniţierile de schimbare a furnizorului se va face prin această platformă, indiferent dacă un client merge la centrul de relaţii cu clienţii şi semnează fizic contractul acolo, operatorii vor intra în baza de date şi vor opera modificările. De asemenea, clientul poate accesa această aplicaţie şi va iniţia de acolo schimbarea furnizorului", a explicat oficialul ANRE.
În aplicaţie vor fi integrate şi comparatoarele de preţ care există în acest moment pe site-ul ANRE.
Dacă procesul de schimbare a furnizorului nu este digitalizat şi nu este făcut printr-o singură bază de date, schimbarea furnizorului în 24 de ore este imposibilă, a completat Negy-Bege.
"În ultimii patru ani şi jumătate, de când sunt vicepreşedinte, ANRE a avut printre priorităţi integrarea unui sistem informatic integrat, prin care să se gestioneze nu doar partea de monitorizare, dar şi alte aspecte ale activităţii noastre, inclusiv cea de elaborare a legislaţiei secundare. Am reuşit anul trecut să închidem o fază importantă şi, de la începutul anului 2022, folosim un sistem informatic integrat. Am angajat foarte mulţi IT-işti în această perioadă. Dacă în urmă cu patru ani aveam patru sau cinci IT-işti în autoritate, acum vorbim de peste 20", a mai afirmat vicepreşedintele ANRE.
Preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, Sandor Bende, împreună cu deputatul Oana Ozmen, alături de Think Tank 360, a organizat, miercuri, în premieră naţională pentru sectorul energetic, dezbaterea "Data Science în Energy".
Aplicație dezvoltată de ANRE: Consumatorii de energie vor putea schimba furnizorul în 24 de ore - când va fi pusă în funcțiune
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

1.453
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
1.453

1.403
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
1.403

34
Deficitul balanței comerciale a României în luna ianuarie s-a redus cu 15,5% față de anul trecut și a ajuns la 2,3 miliarde de euro
34

16
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi
16

886
Extrageri la Loteria Română pentru premii de peste un milion de euro: Lista completă a numerelor câștigătoare
886

1.002
Companiile din energie acuză că Guvernul Bolojan le e dator vâdut pentru subvenții: Miliarde bune au rămas neplătite
1.002

27
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a alocat aproape 40 de milioane de lei pentru exproprieri pentru lotul 2B Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ
27

2.089
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
2.089

74
Daniel Constantin (ARICE): „Reducerea deficitului comercial este un semnal pozitiv, dar exporturile trebuie consolidate”
74

2.650
Guvernul României intervine în plină criză energetică: compensații la motorină pentru o categorie socială / Cine e vizat
2.650

75
Șeful Camerei Consultanților Fiscali, propunere îndrăzneață în plină criză energetică: reducerea accizei la carburanți sau amânarea creșterilor de taxe
75

73
Spania intră în dispută cu SUA după ce a refuzat să crească bugetul apărării la 5% din PIB
73

827
Volatilitate accentuată pe piețele energetice: După petrol, și prețurile gazelor naturale urcă vertiginos și amenință Europa
827

















Comentează