Apa de gură cu usturoi ar putea înlocui produsele de pe piață bazate pe clorhexidina. Cercetătorii au comparat cele două produse și au evidențiat avantajele și dezavantajele fiecăruia, potrivit mediafax.
Usturoiul ar putea funcționa împotriva microbilor din gură. Noi cercetări sugerează că extractul de usturoi poate fi la fel de eficient ca clorhexidina, standardul actual pentru ingredientele apei de gură.
Cercetarea, condusă de o echipă de la Universitatea din Sharjah din Emiratele Arabe Unite, a adunat date din cinci studii anterioare care au analizat capacitățile usturoiului de a elimina bacteriile, comparativ cu clorhexidina.
În general, datele au arătat că apa de gură pe bază de extract de usturoi este comparabilă cu apa de gură existentă pe bază de clorhexidină în ceea ce privește reducerea bacteriilor din gură, potrivit Science Alert.
„Clorhexidina este utilizată pe scară largă ca apă de gură, dar este asociată cu efecte secundare și îngrijorări legate de rezistența antimicrobiană. Extractul de usturoi poate servi ca o alternativă viabilă la clorhexidină, în special la concentrații mai mari”, au stabilit cercetătorii în lucrarea publicată în Journal of Herbal Medicine.
Ei au descoperit că foarte importantă este concentrația. În toate studiile, o soluție de clorhexidină de 0,2% a depășit-o pe cea de usturoi de 2,5% în reducerea bacteriilor din salivă. Totuși, atunci când apa de gură cu usturoi a fost crescută la o concentrație de 3%, a fost mai bună.
Există și dezavantaje. Studiile au arătat că apa de gură cu usturoi vine cu mai multe efecte secundare, inclusiv cele evidente: o respirație urât mirositoare și o senzație accentuată de iuțeală și arsură în gură.
În cazul clorhexidinei, un efect secundar este pătarea dinților. De asemenea, unele studii sugerează că în timp bacteriile devin mai capabile să reziste la tratamente.





























Comentează