Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a lansat joi, din Irak, un apel la repatrierea familiilor reţinute în tabăra Al-Hol din Siria vecină, 'cea mai rea tabără din lume', unde se află mii de cetăţeni străini, printre care rude ale unor jihadişti, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Mai mult de 50.000 de oameni trăiesc în tabăra mizeră şi suprapopulată de la Al-Hol, în nord-estul Siriei, aflată sub administraţie kurdă. Este vorba despre refugiaţi sirieni, irakieni şi peste 10.000 de străini originari din 60 de state, familii ale unor jihadişti din gruparea Stat Islamic (SI).
'Fără nicio urmă de îndoială, pot spune că Al-Hol este cea mai rea tabără de refugiaţi care există astăzi în lume, cu cele mai proaste condiţii (de trai) şi suferinţe imense pentru cei care sunt blocaţi acolo de ani', a regretat Guterres, potrivit unui comunicat emis de serviciile sale.
'Toate statele membre trebuie să îşi intensifice eforturile pentru a facilita repatrierea sigură şi demnă a cetăţenilor lor', a subliniat secretarul general al ONU.
Guterres a făcut aceste declaraţii cu ocazia unei vizita la tabăra de la Al-Jadaa, care găzduieşte sutele de familii irakiene repatriate de la Al-Hol. Înainte de a fi autorizate să revină acasă, aceste familii trebuie să petreacă mai multe luni în tabăra Al-Jadaa, prezentată de autorităţi drept un 'centru de reabilitare socială'.
Exprimându-şi sprijinul pentru 'eforturile exemplare ale Irakului', Guterres a cerut un angajament similar din partea altor state, în condiţiile în care ONG-urile au tras repetate semnale de alarmă privind degradarea condiţiilor de securitate la Al-Hol.
'Aproape jumătate din populaţia de la Al-Hol are sub 12 ani', a reamintit el. 'Trebuie să împiedicăm ca moştenirea luptelor trecute să alimenteze conflictele de mâine', a pledat secretarul general.
'Cu cât vom lăsa această situaţie insuportabilă să se învenineze, cu atât vor creşte resentimentul şi disperarea, şi mai mari vor fi riscurile pentru securitate şi stabilitate', a avertizat el.
În pofida apelurilor repetate ale kurzilor din Siria, numeroase ţări occidentale au refuzat mult timp să îşi repatrieze cetăţenii din taberele din nord-estul Siriei, limitându-se la un număr redus de persoane de teama unor eventuale acte teroriste pe teritoriile lor.
Franţa, spre exemplu, la presiunea unor organizaţii internaţionale şi familii, a procedat la sfârşitul lunii ianuarie la repatrierea a 15 femei şi 32 de copii din tabăra Roj din nord-estul Siriei, aflată tot sub administraţie kurdă.
Antonio Guterres lansează un apel la repatrierea familiilor din tabăra Al-Hol din nord-estul Siriei
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

1.075
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
1.075

38
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
38

830
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
830

29
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
29

1.310
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
1.310

53
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
53

2.408
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
2.408

133
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
133

887
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
887

964
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
964

1.342
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.342

1.887
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.887

795
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
795















Comentează