ANSVSA a aplicat amenzi de peste opt milioane de lei în decembrie şi la începutul lunii ianuarie

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 08-01-2026 11:45

Article thumbnail

Sursă foto: ANSVSA

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a aplicat amenzi în valoare de peste opt milioane de lei, în urma controalelor efectuate în perioada 1 decembrie 2025 - 7 ianuarie 2026, la nivel naţional, conform Agerpres.

"În intervalul 1 decembrie 2025 - 7 ianuarie 2026, ANSVSA a mobilizat toate resursele disponibile pentru a garanta că produsele de pe masa românilor sunt sigure pentru consum. Astfel au fost realizate 13.506 acţiuni de control, inclusiv în trafic. Au fost aplicate 1.093 de amenzi în valoare totală de 8.009.753 lei, precum şi 580 de avertismente. De asemenea, au fost emise 22 de Ordonanţe de Suspendare a Activităţii (OSA) şi cinci Ordonanţe de Interzicere a Activităţii. În plus, au fost retrase de la comercializare peste 28,5 tone de produse alimentare, care au fost dirijate către neutralizare. Aceste măsuri au fost luate după identificarea unor deficienţe precum depozitarea necorespunzătoare, lipsa trasabilităţii, condiţiile precare de igienă sau comercializarea produselor cu termen de valabilitate expirat", se arată într-un comunicat de presă al instituţiei de control, transmis joi AGERPRES.

ANSVSA menţionează faptul că sesizările privind orice nereguli din sectorul alimentar pot fi transmise de către cetăţeni la numărul Call Center gratuit 0800.826.787.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri