Ministrul de externe olandez Bert Koenders a declarat sâmbătă că este posibil ca nu toate corpurile victimelor catastrofei zborului MH17 să fie găsite.
''Nu se poate spune astăzi cu certitudine când şi dacă vom putea recupera corpurile ultimelor nouă victime, dar vom face tot posibilul în acest sens'', a spus şeful diplomaţiei olandeze.
Olanda a fost însărcinată cu identificarea victimelor precum şi cu ancheta privind cauzele acestei drame. Anchetatorii olandezi au recuperat la finalul lunii trecute noi rămăşiţe pământeşti de la locul catastrofei.
Un avion Boeing 777, al companiei Malaysia Airlines, care zbura pe ruta Amsterdam - Kuala Lumpur, s-a prăbuşit la 17 iulie în apropiere de Doneţk, într-o zonă controlată de rebelii separatişti proruşi, fiind doborât de o rachetă sol-aer. Toţi cei 283 de pasageri şi 15 membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa în această tragedie.
Ucraina a atribuit atacul insurgenţilor separatişti susţinuţi de Moscova, în timp ce Rusia a sugerat că avionul a fost doborât de armata ucraineană. Într-un raport recent, Serviciul german de Informaţii Externe (BND) susţine că avionul malaezian a fost doborât de rebeli cu un sistem de rachete BUK, sustras de la o bază a armatei ucrainene.
Olanda a fost însărcinată cu identificarea victimelor precum şi cu ancheta privind cauzele acestei drame. Anchetatorii olandezi au recuperat săptămâna trecută noi rămăşiţe pământeşti de la locul catastrofei, scrie agerpres.
Șanse mici pentru ca toate cadavrele din avionul doborât în Ucraina să fie găsite
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

81
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
81

533
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
533

483
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
483

452
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
452

177
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
177

718
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
718

54
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
54

993
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
993

68
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
68

1.769
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
1.769

759
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
759

1.931
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.931

1.253
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
1.253















Comentează