Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a îndeplinit toate cerinţele stabilite de Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din domeniul Energiei (ACER) cu privire la implementarea sistemelor de securitate a datelor privind integritatea şi transparenţa pieţei angro de energie, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1227/2011 (REMIT), potrivit unui comunicat al autorităţii, remis, marţi, AGERPRES.
Comisia de auditare, formată din reprezentanţi ai ACER şi reprezentaţi ai altor autorităţi de reglementare, a validat conformitatea politicilor de securitate ANRE cu cerinţele Agenţiei europene privind securitatea şi integritatea datelor REMIT.
Ca urmare a finalizării procesului de auditare, ANRE va primi acces la sisteme ACER şi va putea să analizeze sau să folosească în investigaţii datele colectate de agenţia europeană. Scopul este acela de a creşte transparenţa şi stabilitatea pieţelor energetice europene şi combaterea manipulărilor de piaţă, în beneficiul consumatorului final.
De asemenea, acordarea accesului la datele REMIT, înseamnă şi intensificarea colaborării, în special cu privire la monitorizarea pieţei de energie şi gaze naturale, cu alte autorităţi de reglementare ale unor state din Uniunea Europeană, precum Germania, Franţa, Lituania, Belgia, Olanda, Italia, Austria, Ungaria, Slovenia, Marea Britanie, Danemarca, Finlanda, Suedia, care au fost auditate şi îndeplinesc cerinţele de securitate.
ANRE a îndeplinit toate cerinţele ACER în implementarea sistemelor de securitate a datelor REMIT
București
12°C
Articole Similare

56
Companiile din energie acuză că Guvernul Bolojan le e dator vâdut pentru subvenții: Miliarde bune au rămas neplătite
56

16
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a alocat aproape 40 de milioane de lei pentru exproprieri pentru lotul 2B Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ
16

1.537
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
1.537

68
Daniel Constantin (ARICE): „Reducerea deficitului comercial este un semnal pozitiv, dar exporturile trebuie consolidate”
68

2.317
Guvernul României intervine în plină criză energetică: compensații la motorină pentru o categorie socială / Cine e vizat
2.317

65
Șeful Camerei Consultanților Fiscali, propunere îndrăzneață în plină criză energetică: reducerea accizei la carburanți sau amânarea creșterilor de taxe
65

67
Spania intră în dispută cu SUA după ce a refuzat să crească bugetul apărării la 5% din PIB
67

822
Volatilitate accentuată pe piețele energetice: După petrol, și prețurile gazelor naturale urcă vertiginos și amenință Europa
822

2.783
România accelerează o investiție strategică: Începe modernizarea drumului de fier care conectează Europa Centrală cu Balcanii
2.783

21
Coreea de Sud plafonează preţurile la combustibili pentru prima dată din 1997
21

63
Realitatea din piața second-hand: Mașini din România cu kilometrajul dat înapoi cu peste 320.000 km, arată rapoartele de istoric auto
63

1.527
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.527

41
Cursuri gratuite pentru integrarea pe piața muncii, organizate de AMOFM București
41

















Comentează