Un număr de 181 de persoane cu dizabilităţi au fost angajate, până la finalul anului trecut, prin programul "Facilitarea Inserţiei pe Piaţa Muncii a Persoanelor cu Dizabilităţi" (FIPMPD), derulat de Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPCA), în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), conform Agerpres.
"Dintre rezultatele obţinute în cadrul proiectului, până la data de 31.12.2021, precizăm faptul că un număr de 1.443 de persoane au fost incluse în grupul ţintă al proiectului. Dintre acestea, 484 de persoane au fost încadrate pe piaţa muncii, din rândul cărora 181 de persoane au fost angajate, prin convenţii încheiate prin intermediul proiectului, aflate în plată (pentru acestea se finanţează subvenţii conform art. 80 şi art. 85 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă)", se menţionează într-un comunicat al ANOFM.
Proiectul este cofinanţat prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 şi se derulează în perioada 23 mai 2019 - 31 iulie 2023.
Unul din scopurile FIPMPD este ca 7.000 de persoane cu dizabilităţi aflate în căutarea unui loc de muncă să poată beneficia de vouchere pentru achiziţionarea dispozitivelor asistive corespunzătoare nevoii medicale. Totodată, FIPMPD vizează încadrarea pe piaţa muncii a unui număr de 700 de persoane din grupul-ţintă constituit în cadrul proiectului.
De asemenea, proiectul se adresează şi angajatorilor care vor încadra în muncă persoane ale grupului ţintă, oferindu-le sprijin prin acordarea de subvenţii pentru 200 de persoane cu dizabilităţi nou angajate.
Persoanele cu dizabilităţi pot beneficia de acordarea de vouchere pentru achiziţionarea de dispozitive şi tehnologii asistive şi tehnologii de acces, altele decât cele finanţate prin Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
În cadrul proiectului pot fi achiziţionate, printre altele, cititoare şi bastoane inteligente pentru nevăzători, tehnologii asistive pentru persoane cu mobilitate redusă (proteze pentru membrele superioare şi inferioare, fotolii rulante, elevatoare), proteze audio, diverse instrumente ajutătoare pentru scriere sau desen, precum şi instrumente manipulatoare robotizate.
Persoanele eligibile pentru includerea în grupul-ţintă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie cetăţeni români şi să locuiască în România; să fie persoane şomere sau persoane inactive, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, îndeplinind condiţiile Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; să nu fie tineri NEETs (persoane cu vârsta între 16 şi 30 de ani care nu sunt încadrate pe piaţa muncii şi nu urmează un program educaţional sau de formare); să fie persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani, apte de muncă sau apte de muncă parţial.
Potrivit ANOFM, pentru a se înscrie în proiect, persoanele interesate trebuie să se adreseze agenţiilor judeţene de ocupare a forţei de muncă în raza cărora îşi au domiciliul.
ANOFM a reușit să angajeze 181 de persoane cu dizabilități, prin programul FIPMPD
Explorează subiectul
Articole Similare

21
Opt oferte au fost depuse pentru construirea ultimului tronson al Autostrăzii ”Unirii”
21

918
Radu Miruță îl contrazice pe șeful Armatei în controversa apărării Neptun Deep: MApN n -ar sta cu mâna în sân!
918

1.406
VIDEO Radu Miruță a răbufnit în scandalul Romarm și țintește la vârful Guvernului: AMEPIP a fost parte în procedura de selecție. Vedem ce spune si Parchetul!
1.406

2.008
VIDEO Ministrul Apărării le pune pofta în cui „șmecherilor”: „vă spun că nu există această opțiune la programul SAFE”
2.008

59
ANSVSA: Amenzi de peste 4 milioane de lei şi 30 de suspendări de activitate în urma controalelor din sectorul panificaţiei
59

2.220
Răsturnare de situație: Ungaria contestă interzicerea importurilor de gaz rusesc în UE
2.220

4.278
Mecanismul care sărăcește românii și îmbogățește statul: „Cel mai dorit impozit”, afirmă președintele Consiliului Consultanților Fiscali
4.278

36
Ministerul Finanţelor a împrumutat luni peste 2,4 miliarde lei de la bănci
36

3.298
Leul pierde teren în fața euro și francului elvețian. Aurul explodează la un nou maxim
3.298

58
Ministrul Economiei şi ambasadorul Franţei au discutat despre programul SAFE şi aderarea României la OCDE
58

88
Strategia Franklin Templeton a generat un randament total de 1.340% pentru acţiunile Fondului Proprietatea
88

141
Un gigant american din energie vrea să instaleze SMR-uri ca la Doicești
141

260
Loteria Română: Report de 9,74 milioane euro la Joker şi de 3,7 milioane euro la Loto 6/49
260

















Comentează