Evoluţia norului de fum din sectorul 6 va fi de relativă staţionare şi dispersie atât în zona sursei de incendiu, cât şi în zonele limitrofe, cu o uşoară tendinţă de deplasare către est-nord-est, potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
"Având în vedere simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie privind evoluţia norului de fum din zona municipiului Bucureşti - sector 6 se apreciază că cerul va fi temporar noros, iar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla în general slab, din direcţie predominant vestică-sud-vestică, astfel că evoluţia norului de fum va fi de relativă staţionare şi dispersie atât în zona sursei de incendiu, cât şi în zonele limitrofe, cu o uşoară tendinţă de deplasare către est-nord-est", se spune în comunicat.
ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza prognoza emisă sâmbătă.
Incendiul izbucnit sâmbătă la un centru de colectare a deşeurilor de pe strada Bârsăneşti, în sectorul 6 al Capitalei, a fost localizat şi nu mai există pericol de propagare, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov.
Potrivit ISUBIF, ard containere cu deşeuri, cu extindere la alt corp de clădire (P+1), pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi.
La faţa locului acţionează 13 autospeciale de stingere, două autoscări şi echipaje SMURD.
În interiorul clădirii se găsesc butelii şi alte recipiente sub presiune, motiv pentru care se acţionează cu prudenţă din exterior.
ISU Bucureşti - Ilfov a anunţat că a fost nevoie de suplimentarea dispozitivului cu autospeciale-cisternă de mare capacitate, sursele de alimentare cu apă din zonă fiind limitate.
Şeful Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, este prezent la locul incendiului. El a declarat că în acest centru de depozitare sunt deşeuri periculoase, susţinând că vor fi extinse controalele la toate REMAT-urile din Capitală.
ANM, avertisment după incendiul din Sectorul 6: În ce direcţie se îndreaptă norul de fum
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

95
Horoscopul zilei de 16 martie 2026. Racii au noroc neașteptat în plan social. Află ce se întâmplă cu zodia ta
95

1.010
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.010

60
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
60

1.091
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
1.091

4.105
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
4.105

5.557
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.557

1.902
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.902

3.767
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.767

2.442
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
2.442

2.511
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.511

3.079
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.079

2.262
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.262

219
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
219














Comentează