Dreapta germană rămâne mai divizată ca niciodată cu privire la desemnarea liderului care să-i urmeze Angelei Merkel la toamnă, după ce duminică seară nu s-a reuşit identificarea unui compromis, contrar aşteptărilor, transmite AFP.
Concurenţa internă în rândul conservatorilor în vederea alegerilor legislative din 26 septembrie îl opune pe preşedintele Partidului Creştin Democrat (CDU), Armin Laschet, un moderat, susţinător al continuării abordării centriste a Angelei Merkel, liderului partidului bavarez aliat (CSU), Markus Säder, care se situează politic mai la dreapta, informează Agerpres.
Primul are drept atuuri faptul că se află în fruntea unei formaţiuni mai mari şi este susţinut de principalele cadre din conducerea partidului. Însă popularitatea sa în rândul opiniei publice este scăzută, fiind mult depăşită de cea a rivalului său.
Potrivit unui sondaj recent realizat de canalul ARD, 44% din germani consideră că Markus Säder este cel mai potrivit pentru a conduce conservatorii în alegeri, comparativ cu 15%, care îi sunt favorabili lui Laschet.
Într-o primă fază într-o formă latentă, această concurenţă internă s-a transformat de o săptămână într-o opoziţie frontală, în contextul în care Angela Merkel a anunţat că părăseşte puterea după alegeri.
Iniţial, cei doi rivali au dat asigurări că vor ajunge la un acord între ei înainte de sfârşitul săptămânii. Însă duminică seara la miezul nopţii nu se ajunsese la un acord, deşi negocierile au continuat noaptea târziu la Berlin între cei doi concurenţi.
"Fiecare insistă pentru candidatura sa", scrie cotidianul Bild.
Markus Säder pare cu atât mai puţin dispus să cedeze cu cât duminică a obţinut, cu o foarte mare majoritate, sprijinul organizaţiei Tinerilor conservatori germani, iar anumiţi lideri ai partidului Angelei Merkel i-au acordat sprijinul.
Dacă cei doi nu reuşesc să decidă între ei, decizia ar putea reveni deputaţilor ambele părţi, care se întâlnesc marţi.
Într-o astfel de variantă, Markus Säder ar putea să îşi vadă şansele crescând deoarece beneficiază de susţinerea bazei partidului, în timp ce rivalul său este susţinut de membri din conducerea partidului.
O astfel de confruntare între Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Social-Creştină (CSU) este un eveniment rar întâlnit în alianţa pe care aceste două partide au format-o după încheierea celui de-al doilea război mondial.
Cu toate acestea, o confruntare similară s-a produs în momentul deciziei candidaturii pentru cancelarie în 1980. La acea vreme, câştigător a ieşit bavarezul Franz Josef Strauss.
Cele două formaţiuni "se ucid reciproc", avertizează cotidianul Bild, în timp ce Der Spiegel atrage atenţia asupra riscului ca alianţa să se rupă.
Un politician local al CDU, apropiat de Armin Laschet, a ameninţat la acest sfârşit de săptămână să rupă pactul de neagresiune încheiat între cele două partide: democrat-creştinii să nu prezinte candidaţi în Bavaria, iar CSU să procedeze similar în restul ţării."Dacă Säder vrea să îşi impună candidatura pentru cancelarie, dacă vrea să distrugă CDU, atunci instalarea CDU în Bavaria nu ar trebui să mai fie tabu", a susţinut Dennis Radtke.
Între timp, Angela Merkel, care a anunţat că nu intenţionează să intervină în stabilirea succesorului său, păstrează tăcerea.
Cu toate acestea, ea este considerată parţial responsabilă de discordia apărută la încheierea "domniei" sale de 16 ani, întrucât timp de ani de zile şi-a eliminat concurenţii interni şi a împiedicat apariţia unei succesiuni naturale.
Unii politicieni din CDU consideră însă că politiciana ar trebui să intervină în acest moment pentru a împiedica ca această bătălie să slăbească definitiv tabăra conservatoare în perspectiva alegerilor legislative.
Partidul este deja criticat pentru gestionarea haotică a epidemiei de COVID-19, scăzând la 28% din intenţiile de vot, în timp ce Verzii se bucură de o cotă de popularitate de 20%.
Angela Merkel se retrage, dar generează HAOS în propriul partid: scindare puternică și negocieri eșuate
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

1.075
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
1.075

38
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
38

830
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
830

29
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
29

1.310
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
1.310

53
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
53

2.408
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
2.408

133
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
133

887
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
887

964
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
964

1.342
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.342

1.887
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.887

795
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
795















Comentează