IT-ul este domeniul în care se câştigă cel mai bine din România, cu o medie de 6.000 de lei pe lună, potrivit unui comunicat al eJobs, remis, miercuri, AGERPRES.
IT-ul este, de câţiva ani buni, domeniul cu cele mai competitive salarii din România, în condiţiile în care media, la nivel naţional, este de 6.000 de lei pe lună, în creştere cu 10% faţă de începutul acestui an.
Pragurile salariale crescute, chiar şi pentru începători, au făcut ca IT-ul să fie prima opţiune de reconversie profesională a celor care vor o schimbare de carieră.
"Candidaţii din IT sunt cunoscuţi drept privilegiaţii pieţei de recrutare - îşi găsesc foarte uşor job, sunt bine plătiţi, iar avansul tehnologic rapid le permite să aibă permanent oportunităţi de creştere. Acest avans tehnologic, cât şi numărul insuficient de specialişti în IT le creează contextul de a fi extrem de selectivi atunci când vine vorba de angajare. Cu un deficit de aproximativ 25.000 de IT-işti, companiile sunt nu doar generoase în ofertele financiare pe care le fac, dar şi foarte deschise la a primi candidaţi care au trecut printr-o reconversie profesională către acest domeniu. Deşi aceştia pornesc de la un nivel de juniorat, angajatorii sunt dispuşi să investească mai departe în specializarea lor la locul de muncă", spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, distribuţia segmentelor salariale arată o alocare marginală pentru salariile sub 2.000 de lei (4%) şi chiar a celor cuprinse între 2.000 şi 3.000 de lei (12%). Cea mai mare parte a angajaţilor din IT, respectiv 32,6%, câştigă lunar între 4.000 şi 7.000 de lei, iar 21% între 7.000 şi 10.000 de lei. Salarii de peste 10.000 de lei încasează 16,2% dintre cei care şi-au introdus datele salariale în platformă şi 14,2% iau lunar între 3.000 şi 4.000 de lei.
"Din multe puncte de vedere, IT-ul este un domeniu atipic. Spre exemplu, vedem specialişti foarte căutaţi, care ajung să ocupe poziţii cheie în companie şi încasează salarii comparabile sau chiar mai mari decât ale unui director general. Este cazul arhitecţilor IT, spre exemplu, care pot câştiga şi 40.000 de lei pe lună. Pragurile sunt ridicate chiar şi pentru juniori, astfel încât salariile de intrare sunt de aproximativ 3.500-4.000 de lei pe lună. În ceea ce priveşte media salarială pentru programatori, aceasta este de 6.000 de lei", explică Roxana Drăghici.
În acest moment, IT-ul este al şaptelea cel mai important angajator din piaţă, cu peste 4.000 de joburi scoase la bătaie numai în ultima lună. Este, totodată, şi domeniul în care angajatorii manifestă cea mai mare flexibilitate privind munca remote.
"Este un tip de flexibilitate pe care o vedem nu doar în România, ci şi în străinătate. De altfel, din ce în ce mai mulţi IT-işti români lucrează din ţară pentru angajatori de peste hotare, la fel cum şi companiile de la noi importă specialişti din alte ţări fără a le condiţiona angajarea de prezenţa fizică la birou", detaliază Drăghici.
Tot în ultima lună, pe eJobs.ro au fost înregistrate 121.000 de aplicări pentru locurile de muncă din IT, cei mai activi fiind candidaţii cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani, urmaţi de cei între 36 şi 45 de ani şi cei de peste 45 de ani. Este, de altfel, domeniul care atrage cele mai multe aplicări din partea candidaţilor cu senioritate în carieră.
Angajaţii din IT câştigă în medie 6.000 de lei pe lună
Articole Similare

712
Cine vrea să îngroape turismul românesc? Acuzații dure la adresa ministrului Economiei: 'Este aceasta strategia partidului pe care îl reprezintă?'
712

990
Când scapă Bucureștiul de șantierul de la Unirii? Erbașu: 'Ritmul poate accelera dacă sunt bani' / Băluță: 'Nu putem lăsa o groapă în mijlocul orașului'
990

2.738
Se închide o centrală pe cărbune din România: Sute de oameni rămân pe drumuri
2.738

57
19.586 de firme şi-au suspendat activitatea în 2025
57

72
Românii devin mai prudenți: numărul locuințelor asigurate obligatoriu este în creștere
72

2.361
Pensii înghețate, promisiuni neclare: ce se întâmplă cu mica recalculare și livrarea pensiilor
2.361

2.632
VIDEO Primarul Daniel Băluță a dat startul lucrărilor la magistrala M4: 14 stații noi de metrou devin realitate pe un traseu de 11 kilometri
2.632

2.085
Avertismentul specialiștilor: Facturile la gaze vor fi cu până la 30% mai mari. Consumul suplimentar, acoperit în special din importuri
2.085

68
India îşi deschide pentru prima dată bursa investitorilor străini direcţi
68

2.606
Scandal după declarațiile ministrului Irineu Darău - FPTR: Turismul nu este partea semnificativă a evaziunii
2.606

2.843
Acuzații grave de mită și fraudă: un arbitraj internațional zguduie industria petrolieră. Shell, Eni și Chevron sunt implicate în scandal
2.843

1.767
Evenimentele pentru care angajații pot lipsi de la muncă în 2026 fără pierderi salariale
1.767

1.803
Șeful Gărzii de Mediu, avertisment după ce Comisia Europeană a dat în judecată România: 'Există o zonă gri în legea deșeurilor'. Cazul celor 4.000 de tone vândute ilegal
1.803

















Comentează