Antrenorul reprezentativei de rugby a României, englezul Andy Robinson, a declarat că obiectivul în meciul-test cu Tonga rămâne victoria, chiar dacă ''stejarii'' se confruntă cu numeroase absenţe, conform agerpres.
''Obiectivul rămâne întotdeauna acelaşi, să câştigăm, să-i vedem acum pe jucătorii care au această oportunitate de a juca, să vedem cum evoluează pentru echipă şi cum se integrează în planul de joc pe care îl avem. Ne dorim ca fiecare să dea tot ce poate, pentru că în momentul în care a pus tricoul echipei naţionale pe el, să se ridice la înălţimea lui şi să aibă cea mai bună evoluţie. Sper că au încredere în ei înşişi şi sunt pregătiţi de acest meci foarte fizic cu Tonga'', a declarat Robinson pentru site-ul Federaţiei Române de Rugby.
Tehnicianul a detaliat situaţia lotului pe care îl are la dispoziţie pentru acest meci: ''Primul lucru este că nu avem pentru această partidă jucătorii din Franţa, a fost una dintre probleme cu care ne-am confruntat de la început, însă mi-am dorit ca ei să vină pentru Uruguay şi Ţările de Jos, pentru Rugby Europe Championship, deoarece era un meci foarte important în vederea campaniei de calificare la Cupa Mondială. Întotdeauna negociem cu cluburile lor şi asta a fost înţelegerea, să vină pentru primele două partide. Am crezut că vom avea pentru meciul cu Tonga şi jucătorii de la Baia Mare, sunt dezamăgit că nu s-a întâmplat asta, nu sunt aici să joace pentru România, însă respectăm faptul că sunt cu echipa de club în acest turneu internaţional în Africa de Sud, ni s-a cerut să le dăm drumul pentru acest turneu''.
În lotul convocat se regăsesc şi patru jucători U20 care au revenit de la Campionatul European. ''Este bine pentru noi să îi vedem pe aceşti tineri jucători, sunt foarte încrezători în urma meciurilor bune făcute în Portugalia, iar eu sunt bucuros că am această colaborare foarte bună Marius Tincu şi am vorbit despre aceşti jucători. Mi-am dorit mult să îi văd aici, în mijlocul echipei, în această atmosferă, să vorbesc cu ei, să lucrăm cu ei pe anumite aspecte ale jocului pe care le dorim să le îmbunătăţim pe viitor. Toţi au venit foarte deschişi, dornici să înveţe, s-au pregătit foarte bine'', a mai spus Robinson.
România a câştigat primele două meciuri din noiembrie, 29-14 cu Uruguayul, în meci-test la Verona, pe 7 noiembrie, şi 56-15 cu Olanda, la Bucureşti, în Rugby Europe Championship 2021, sâmbătă.
''Echipa este pregătită pentru următorul meci, suntem mulţumiţi de ceea ce am reuşit până acum, mă refer meciurile din această toamnă, cele două victorii şi faptul că am făcut progrese în ceea ce priveşte planul de joc, dar trebuie să trecem peste asta şi să fim sută la sută concentraţi pe următorul meci. Tonga este cu siguranţă cel mai puternic adversar pe care îl vom întâlni în această serie de trei meciuri, este o echipă foarte bună, au avut câteva meciuri grele cu echipe atât din Tier 1, cât şi din Tier 2, de aceea trebuie să continuăm să muncim mult în zonele noastre de joc, în apărare şi în atac. Avem câţiva jucători noi care s-au alăturat echipei, s-au integrat foarte bine, este o oportunitate pentru ei să arate că pot şi îşi doresc să joace pentru România, a concluzionat Robinson.
Naţionala României va întâlni Tonga, sâmbătă 20 noiembrie, în ultimul meci al lunii noiembrie, o partidă test World Rugby, care va avea loc pe Stadionul Naţional de Rugby ''Arcul de Triumf'' de la ora 17:30 (TVR 1) şi se va disputa fără spectatori.
România şi Tonga s-au întâlnit până acum de trei ori, de fiecare dată la Bucureşti, ''stejarii'' obţinând o victorie, în 2013, cu 19-18, în timp ce echipa Ikale Tahi s-a impus de două ori, cu 21-16 în 2015 şi 25-20 în 2017.
Andy Robinson, antrenorul echipei naționale de rugby, a declarat că obiectivul în meciul-test cu Tonga rămâne victoria
Explorează subiectul
Articole Similare

70
Naţionala masculină de hochei pe gheaţă a României a fost învinsă de Ucraina, într-un meci din Cupa Europeană a Naţiunilor
70

1.300
FCSB - Feyenoord: toate calculele, scenariile și punctele necesare pentru primăvara europeană
1.300

447
FCSB - Feyenoord: 'O victorie imensă pentru club, pentru România. Doar un astfel de club mare poate obţine o astfel de victorie' - Elias Charalambous
447

1.009
FCSB - Feyenoord: 'Un meci senzaţional. Numai o echipă ca Steaua poate oferi seri ca acestea în Europa' - Florin Tănase
1.009

101
Rezultate înregistrate joi în Conference League
101

52
Liga Europa: înfrângere pentru Ionuţ Radu şi Celta Vigo în faţa echipei Bologna, meci arbitrat de Radu Petrescu
52

90
Universitatea Craiova pierde acasă cu Sparta Praga în Conference League
90

25
Karim Benzema deschide ușa unei reveniri în echipa Franței pentru Cupa Mondială 2026
25

13
Rapid București a pierdut acasă în fața turcelor de la CBK Mersin, scor 82-78
13

48
Suporterii europeni se revoltă față de costurile uriașe ale biletelor la CM 2026
48

21
Arcada Galaţi a învins Benfica în prima manşă din Challenge Cup
21

19
CIO recomandă reintegrarea sportivilor ruși și belaruși în competițiile internaționale
19

29
Şapte echipe s-au calificat în sferturile Cupei României la handbal
29





















Comentează