Partidul Naţional Liberal nu va vota proiectul de lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor cu închisoarea şi îl va ataca la Curtea Constituţională, a declarat miercuri deputatul PNL Gabriel Andronache, în plenul Camerei.
"PNL nu va vota acest proiect în forma ieşită din Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi pentru că nu mai are absolut nicio legătură cu ceea ce au gândit colegii noştri şi nici cu scopul urmărit, anume acela de a contribui la degrevarea penitenciarelor de aglomerarea existentă în prezent şi de a fi alături o eventuală lege pentru prevenirea şi reducerea recidivei, măsuri necesare pentru o reformă în acest domeniu. (...) Pe cale de consecinţă, acest proiect, aşa cum a ieşit din Comisia juridică, nu mai reprezintă voinţa iniţiatorilor, nu mai reprezintă sub nicio formă ceea ce a dorit PNL prin propunerea proiectului de lege. Vom vota împotriva acestui proiect şi ne-a determinat, din păcate, să îl atacăm la Curtea Constituţională pentru a vedea dacă modificările pe care le-aţi propus întrunesc elementele de constituţionalitate sau, dimpotrivă, sunt neconstituţionale", a precizat Andronache, potrivit agerpres.ro.
Şi deputatul USR Stelian Ion a criticat proiectul de lege.
"Este o bazaconie ceea ce propuneţi dumneavoastră - închisoare la domiciliu, închisoare acasă. Ce a făcut PSD-ul (...) - a preluat pur şi simplu un alt proiect al colegilor noştri, a adus amendamente la opt articole, a modificat complet conţinutul şi au relaxat foarte mult această legislaţie în continuarea, bineînţeles, a demersului mai vechi de dezincriminări, de relaxare a legislaţiei penale. (...) PSD distruge justiţia, slăbeşte legislaţia penală, deschide larg porţile închisorilor", a declarat Stelian Ion.
El a atras atenţia că şi Executivul s-a opus acestui proiect.
"Guvernul României a spus foarte clar că este împotriva unui astfel de demers, pentru că, pe de o parte, avem în legislaţia actuală măsuri alternative la închisoare - renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, liberarea condiţionată. Toate sunt potrivit Regulilor de la Tokyo, care reglementează condiţiile minimale ale Naţiunilor Unite pentru elaborarea unor măsuri neprivative de libertate. Deci, legislaţia actuală este în concordanţă cu normele internaţionale", a arătat deputatul USR.
Partidul Mişcarea Populară, prin vocea deputatului Marius Paşcan, a anunţat că va vota de asemenea împotriva proiectului de lege.
"Parcurgând această propunere legislativă am avut senzaţia, şi cred eu că este legitimă, că unii dintre colegii noştri îşi pregătesc terenul călduţ pentru că au o muscă pe căciulă şi, probabil, se aşteaptă la un regim de detenţie. Este absolut sfidător pentru românul de rând să vorbim astăzi de indemnizaţii pentru cei care stau în puşcării, pentru condiţii improprii, adică să îi şi plătim că stau acolo şi condiţiile nu sunt corespunzătoare şi atunci să venim cu asemenea măsuri alternative la fel de cinice şi sfidătoare (...) pentru românul de rând. (...) O spune Consiliul Legislativ printr-un aviz negativ că este o propunere inacceptabilă. Spune şi Guvernul, mai protectiv, că există atenţionări din partea UE privind crearea unor alternative datorate sau cauzate de supraaglomerarea puşcăriilor, o spune CEDO că e necesar un plan de acţiune şi Guvernul îl asumă chiar în punctul de vedere exprimat legat de această propunere că va avea un plan de acţiune şi de măsuri în acest sens, sigur, unul mai complex, nu acesta pe care îl avem astăzi în faţă. De aceea vă spun, în mod categoric, nu vă bateţi joc de români, respingeţi acest proiect absolut inacceptabil. (...) PMP, evident, va vota împotrivă", a declarat Paşcan.
Proiectul de lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor a fost votat pe articole în forma admisă în Comisia juridică şi va primi miercuri votul final în Camera Deputaţilor.
Luni, Comisia juridică a Camerei a dat raport favorabil pentru proiectul privind măsurile alternative de executare a pedepselor cu închisoarea, stabilind ca persoanele condamnate la o pedeapsă de până la 5 ani să poată beneficia de executarea pedepsei la domiciliu sau în weekend într-un centru de detenţie special.
Proiectul iniţiat de PNL a fost astfel modificat, fiind introduse mai multe amendamente ale PSD.
Andronache: PNL nu va vota proiectul privind măsurile alternative de executare a pedepselor şi îl va ataca la CCR
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

2.095
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
2.095

1.599
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.599

647
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
647

3.000
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
3.000

975
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
975

5.501
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
5.501

3.081
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
3.081

1.706
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.706

123
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
123

36
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
36

33
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
33

1.737
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.737

1.681
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.681
















Comentează