Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, a declarat marţi că ţara sa are nevoie de o Românie puternică pentru a rămâne cel mai fidel, solid şi onest partener al Chişinăului pe traseul său european.
"Temelia relaţiilor absolut speciale dintre România şi Republica Moldova se bazează pe comuniunea de limbă, istorie, civilizaţie şi cultură. Acestea au semnificaţii emoţionale profunde. Astăzi, în pofida provocărilor timpului, suntem angajaţi într-un proces amplu de modernizare şi democratizare, un proces dificil de reforme, un proces în care mai plătim încă poliţe pentru erori politice şi inconsecvenţă. Dar vreau să fiţi absolut siguri că Republica Moldova are nevoie de o Românie puternică. Nu trebuie să ne fixăm pe divergenţe de perspective şi opinii. Ceea ce este absolut vital pentru palma de pământ care se numeşte Moldova ţine de consensul pe care ne dorim să îl avem din partea clasei politice româneşti cu privire la caracterul privilegiat al relaţiilor noastre şi susţinerea integrării europene ca unica opţiune de civilizaţie şi dezvoltare. Acesta ar trebui să fie un efort de echipă, depus în mod deschis şi transparent alături de partenerii României din Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi alte state cu viziuni similare. Numai aşa putem să ne consolidăm şi să asigurăm prosperitate cetăţenilor Republicii Moldova. România trebuie să rămână cel mai fidel, solid şi onest partener al Chişinăului pe traseul său european. Nu mai avem timp să batem pasul pe loc, să ratăm ocazii, să ne pierdem în polemici sterile, pentru că, cu cât societatea noastră este mai divizată, cu atât ne lipsim mai mult de şansa şi perspectivele unei modernizări mai rapide", a afirmat Candu, în plenul Parlamentului de la Bucureşti, în şedinţa solemnă dedicată împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, potrivit agerpres.ro.
El a subliniat că printr-o propagandă sofisticată se încearcă să se arate cetăţenilor Republicii Moldova că locul lor nu este în marea familie europeană.
"La 100 de ani de la actul Unirii din 1918, spre mare regret, avem de-a face iarăşi cu dorinţa unora de a decide în locul nostru cum trebuie să trăim şi încotro să ne îndreptăm. Prin diverse metode, directe şi indirecte, prin ustensile moderne ale războiului hibrid şi ale propagandei sofisticate se încearcă să se arate cetăţenilor noştri că locul lor nu este în marea familie europeană, ci altundeva. Presiunile economice şi politice din afară urmăresc distorsionarea valorilor româneşti şi europene, iar războiul propagandistic la care mă refer, sponsorizat moral, ideologic şi financiar, subminează declaraţiile de suveranitate şi independenţă ale Republicii Moldova şi urmăresc revenirea în spaţiul geopolitic rusesc. Inocularea ideii de apartenenţă la un spaţiu valoric străin nouă, departe de cel european, cu alimentarea nostalgiilor nejustificate pe fondul crizelor politice şi economice pe care le-am avut, de care ne facem vinovaţi şi noi, politicienii, este cu atât mai gravă cu cât arhitectura securităţii din regiunea în care ne aflam este tot mai fragilă", a adăugat Andrian Candu.
Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova a pledat pentru continuarea proiectelor începute cu România.
"Avem o colaborare temeinică pe toate dimensiunile, în spiritul Declaraţiei comune privind instituirea unui parteneriat strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Podurile de flori au deschis calea, dar noi ne dorim şi poduri de piatră, ne dorim o autostradă, o cale ferată care ar uni rapid şi comod Chişinăul cu Bucureştiul. Am lansat proiecte ambiţioase în domeniul energetic, al transporturilor şi al mediului, dar suntem abia la început de cale", a subliniat Candu.
El a punctat că România a devenit prima piaţă de desfacere pentru produsele moldoveneşti şi sunt în creştere investiţiile româneşti în Republica Moldova.
"Dincolo de trecut, noi, cei din Republica Moldova, avem nişte realităţi, unele dureroase. (...) Astăzi nu putem controla întreaga ţară pentru că suntem divizaţi şi mai avem şi armată străină. (...) Nu putem schimba parcursul istoric şi nu putem şterge cu buretele ceea ce ne-am fi dorit poate să fie altfel. Doar putem construi împreună - poduri, drumuri şi afaceri -, putem demola graniţele spirituale prin limba română ca fundament de coeziune între noi. (...) Vreau să vă îndemn să ne vizitaţi cât mai des pentru a cunoaşte cât mai bine realităţile noastre, pentru a ne cunoaşte unii pe alţii", a mai spus Andrian Candu.
Andrian Candu: Vreau să fiţi absolut siguri că Republica Moldova are nevoie de o Românie puternică
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

2.512
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
2.512

1.643
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.643

658
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
658

3.129
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
3.129

985
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
985

5.783
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
5.783

3.195
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
3.195

1.739
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.739

148
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
148

37
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
37

33
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
33

1.763
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.763

1.691
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.691
















Comentează