Andreea Esca, dărâmată de durere: 'E prea mult. Nu mai pot duce atâtea drame'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 12-11-2015

Actualizat: 12-11-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Andreea Esca e dărâmată de durere. Ştirista a clacat pur şi simplu. Într-o postare pe propriul blog, vedeta a spus tot despre problemele pe care le are.

Ştirista vorbeşte de meseria grea pe care o are şi de faptul că trebuie mereu să fie „perfectă”, asta în condiţiile în care vede zilnic drame cumplite!

Citeşte şi: Adrian Mititelu a pierdut Universitatea Craiova

„Acum e prea mult. Nu mai pot duce atâtea drame într-un timp atât de scurt. Încerc să fac ca întotdeauna, să mă conving că viața merge înainte și că important e să înțelegi și să faci ceva bun, dacă îți stă în putință….”, spune Andreea Esca.

Citeşte şi: Apel disperat al unui mare actor către politicieni: 'Strada urlă, porcii râmă'

Vedeta nu se opreşte aici. „Seara, când pun capul pe pernă, mi-e cel mai greu. Numai atunci pot să plâng și nici atunci prea mult. Pentru că mama m-a avertizat de acum peste 20 de ani că mi-am ales o profesie pe care trebuie să o fac perfect, zilnic, fără să se vadă nimic din problemele personale. Mi-au secat sufletul poveștile femeii care are doi copii încă în stare gravă în spital și care vorbea despre ei cu zâmbetul pe buze spunând lucruri minunate, mama care i-a găsit rucsacul fetei moarte în incendiu și care îi caută în continuare telefonul pentru a mai salva câteva poze cu copilul care nu mai este, mama colegei mele Teo care, după câte a îndurat cu ea atâția ani, acum trebuie să se despartă în urma unui accident stupid", a spus vedeta.

Citeşte şi: Marea lovitură a lui Dacian Cioloş înainte să ajungă premier

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri