Andre Onana, portarul lui Ajax Amsterdam, care a fost testat pozitiv pentru Covid-19 la începutul lui august, s-a reinfectat cu noul coronavirus şi nu va putea juca în meciul amical pe care naţionala Camerunului îl va disputa vineri împotriva Japoniei în oraşul olandez Utrecht, a anunţat joi federaţia de fotbal din ţara sa, potrivit EFE.
În afară de Onana, în cantonamentul din Olanda au mai fost depistaţi pozitiv cu Covid-19 trei jucători ai "leilor neîmblânziţi": Joyskim Dawa, fundaşul formaţiei letone Valmiera, Pierre Kunde, mijlocaşul echipei germane Mainz, şi Moumi Ngamaleu, extrema grupării elveţiene Young Boys Berna, adversara lui CFR Cluj în Europa League.
Fără aceşti jucători, Camerunul va avea la dispoziţie doar 17 fotbalişti pentru amicalul cu Japonia. Naţionala africană este antrenată de portughezul Toni Conceicao, fost la CFR Cluj şi FC Braşov.
Rămâne de văzut dacă Onana va putea fi folosit în primul său meci din Liga Campionilor, pe 21 octombrie, contra lui Liverpool, pe Johan Cruyff Arena.
Ajax a fost surprinsă să afle că Onana s-a reinfectat cu coronavirus, scrie ziarul De Telegraaf. Goalkeeperul a fost unul dintre cei treisprezece jucători ai "lăncierilor" care au fost testaţi pozitiv la începutul lui august.
Ajax le-a interzis internaţionalilor săi africani să călătorească pentru a se alătura echipelor lor naţionale în această săptămână, deoarece ar fi fost obligaţi să intre în carantină la întoarcerea în Olanda. În această situaţie au fost ghanezul Mohammed Kudus, marocanii Zakaria Labyad şi Noussair Mazraoui şi burkinabezul Lassina Traore.
Onana a primit însă acceptul clubului, deoarece selecţionata Camerunului efectuează cantonamentul în Utrecht.
Andre Onana, portarul lui Ajax, s-a reinfectat cu noul coronavirus
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

22
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
22

2.537
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
2.537

159
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
159

24
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
24

76
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
76

1.194
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.194

29
Măsuri speciale pentru derbiul Rapid – Dinamo. Peste 60 de suporteri au interdicție de acces la meciuri
29

22
VIDEO Bătaie între suporterii echipelor Celta Vigo și Olympique Lyon
22

29
Cătălina Ponor vrea să dea lovitura în afaceri. Lansează echipament pentru mici sportive
29

184
Cristi Săpunaru pierde primul război în instanță. Tribunalului București a decis
184

45
'Finalissima', meciul dintre Spania şi Argentina, nu se mai joacă la Doha: Partida va avea loc la Madrid
45

22
Ligile europene de fotbal solicită FIFA reguli mai echitabile pentru distribuţia veniturilor
22

189
Presa engleză, după victoria lui Real Madrid: 'Impostorii lui Manchester City au fost distruşi de Valverde şi Real"
189

















Comentează