Poliţia din oraşul german Halle (est) a demarat cel puţin 10 anchete după ce la o demonstraţie care a avut loc luni protestatarii au folosit simboluri şi sloganuri naziste, relatează marţi agenţia dpa, scrie Agerpres.
Instituţia a indicat de asemenea că anchetează şi incidentele în care unii protestatari au agresat poliţişti.
Aproximativ 450 de persoane au participat la protest, ce face parte dintr-o serie de manifestaţii din estul Germaniei după recentele incidente în oraşele Chemnitz şi Koethen, în care au murit cetăţeni germani după dispute cu imigranţi.
Majoritatea marşurilor au fost proteste împotriva prezenţei migranţilor, al căror număr a crescut dramatic din 2015, în timpul politicii guvernului de deschidere faţă de cei care fug din zone de război şi alte conflicte.
Există însă temeri că mişcarea antiimigraţie devine un teren ce alimentează sentimentele neonaziste. Membri ai organizaţiilor de dreapta au făcut apel luni la o participare puternică la eveniment.
Poliţia a precizat că investighează cazuri în care unii manifestanţi au afişat simboluri ale organizaţiilor interzise, au imitat salutul nazist şi au strigat ''Sieg Heil'', slogan folosit frecvent de către nazişti.
Autorităţile au afirmat că mulţi dintre cei care mărşăluiau păreau să fie în stare de ebrietate. Dar ele au subliniat imediat că nu se poate spune că toţi cei care au manifestat în Halle aparţineau grupărilor de dreapta. De asemenea, autorităţile au precizat că o contrademonstraţie a atras între 80 şi 100 de participanţi, dar că nu au fost raportate violenţe în legătură cu protestul lor.
Anchete ale polițiștilor după ce la un protest din Germania au fost folosite simboluri şi sloganuri naziste
București
4°C
Articole Similare

67
Ministrul turc de externe, atac dur la Netanyahu: „Atât timp cât Netanyahu este acolo, (Israelul) va identifica mereu pe cineva drept inamic”
67

1.342
Ucraina a atcat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
1.342

76
Explozii puternice auzite la Manama. Bahrainul găzduieşte baze militare americane
76

1.191
Războiul din Iran produce unde de șoc peste tot: piața apei din India este aruncată în aer
1.191

932
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
932

5.286
Situația devine explozivă: liderul Houthi anunță că gruparea se pregătește să intre în război alături de Iran
5.286

48
Autorităţile cubaneze au eliberat 14 persoane reţinute în urma protestelor antiguvernamentale de amploare din iulie 2021
48

3.024
Asta e marea problemă a armatei Germaniei: Totul este legat de purtatul bărbilor și coafurilor
3.024

4.138
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
4.138

8.419
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
8.419

101
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
101

1.841
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
1.841

79
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
79
















Comentează