Directorul interimar al FBI, Andrew McCabe, a dat asigurări joi în Congres că ancheta privind amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA continuă, în pofida demiterii de către Donald Trump a fostului director FBI, James Comey, relatează AFP.
'Ancheta continuă indiferent de circumstanţe, indiferent de decizii', a declarat Andrew McCabe în cadrul unei audieri în Senat.
'Nu a existat nicio încercare de a împiedica investigaţia noastră până acum. Nu îi putem opri pe agenţii FBI să facă ceea ce trebuie, să-i protejeze pe americani şi să apere Constituţia', a adăugat el.
Această audiere este prima apariţie publică a lui Andrew McCabe, care a preluat conducerea poliţiei federale americane în locul lui James Comey, concediat brusc marţi de preşedintele american Donald Trump.
Audierea în faţa Comitetului pentru Serviciile de Informaţii al Senatului SUA, care se ocupă cu ameninţările la nivel mondial, a inclus de asemenea cinci oficiali de rang înalt ai serviciilor de informaţii americane, între care directorii CIA şi NSA. James Comey trebuia iniţial să participe şi el la audieri.
Ancheta condusă de FBI se concentrează în principal pe o eventuală coordonare între membrii echipei de campanie a lui Donald Trump şi Rusia.
Opoziţia este îngrijorată cu privire la independenţa acestor investigaţii, însă Casa Albă a justificat demiterea lui Comey prin faptul că acesta a făcut numeroase greşeli în ancheta privind utilizarea unui server de e-mail privat de către Hillary Clinton pe când deţinea funcţia de secretar de stat american.
Ancheta FBI privind amestecul Rusiei în alegerile americane continuă în pofida demiterii lui Comey
Explorează subiectul
Articole Similare

169
Majoritatea americanilor sunt împotriva războiului lansat de Trump în Iran. Nici măcar susținătorii președintelui nu sunt de acord
169

909
Donald Trump anunță prăpădul în Iran: Îi facem praf! Valul mare nici măcar nu a venit!
909

42
Comisia Europeană nu a detectat deplasări masive de refugiaţi dinspre Iran, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
42

3.707
Relația dintre Spania și SUA devine tot mai complicată: Americanii au fost nevoiți să-și retragă avioanele din bazele spaniole
3.707

5.023
Situația din Orientul Mijlociu devine incendiară: Qatarul a doborât două bombardiere iraniene
5.023

3.964
Serviciile secrete iraniene, decimate de IDF: oficiali de rang înalt ar fi fost uciși într-o nouă lovitură fulger
3.964

107
Ministerul de externe de la Beijing reafirmă prietenia Chinei cu Iranul şi cere ţărilor din Golf unitate în faţa amestecului străin
107

4.213
VIDEO Escaladare fără precedent: SUA lovesc masiv Iranul, Trump promite: 'Nu vor avea niciodată arma nucleară. Le-am distrus programul'
4.213

2.291
SUA proclamă succesul operațiunii din Iran: 'Regimul s-a schimbat cu siguranță, iar lumea este mai sigură'. Șeful Pentagonului respinge scenariul unui nou Irak
2.291

63
'Se apropie' ziua când regimul de la Teheran va cădea, anunță Netanyahu
63

3.145
BREAKING Donald Trump nu exclude o invazie terestră a americanilor în Iran
3.145

177
Franța, țară cu arme nucleare, e „pregătită” să intre în război împotriva Iranului: „Ne exprimăm toată susținerea!”
177

2.123
Benjamin Netanyahu, ținta Iranului? Medicul său rupe tăcerea: 'Totul este o minciună / Este sănătos absolut, nu are nimic'
2.123

















Comentează