Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International a acuzat miercuri Iordania de condamnarea la închisoare a unor femei care nu s-au supus tutorilor sau care au fost acuzate de "relaţii în afara căsătoriei", transmite AFP potrivit Agerpres.
Conform legii iordaniene, femeile sub 30 de ani nu se pot căsători fără acordul "tutorelui" lor de sex masculin, iar relaţiile neoficializate pot fi pedepsite cu închisoarea până la trei ani. Amnesty susţine că femeile acuzate că au ieşit din casă fără permisiunea unui tutore sau au întreţinut relaţii sexuale în afara căsătoriei sunt expuse şi unor "teste umilitoare de virginitate", în caz că familia depune plângere. Copiii născuţi în afara căsătoriei pot fi despărţiţi de mame, mai arată un raport al organizaţiei neguvernamentale.
Într-o conferinţă de presă la Amman, directoarea Amnesty pentru Orientul Mijlociu, Heba Morayef, a cerut guvernului iordanian să asigure femeilor "o viaţă fără abuzuri şi fără detenţie arbitrară" şi să le respecte "libertatea de acţiune". Organizaţia cere autorităţilor "să ia atitudine împotriva abuzurilor ruşinoase (...) începând cu folosirea excesivă a detenţiei de către guvernatorii provinciilor şi cu sistemul discriminatoriu de tutelă masculină".
Amnesty recunoaşte că guvernul de la Amman a adoptat în ultimii ani reforme împotriva "violenţelor legate de sex, în special prin deschiderea adăpostului Dar Amneh pentru femeile aflate în pericol".
Directoarea adăpostului, Manel Ibrahim, a declarat agenţiei France Presse că după inaugurarea de la sfârşitul lui iulie 2018 a primit "86 de cazuri transferate de guvernatori ai provinciilor", dintre care 64 au fost "reabilitate" în cadrul familiilor. Programele de reabilitare sunt efectuate de asistenţi sociali, psihiatri şi consilieri juridici, iar în cadrul lor sunt convocate şi familiile, a arătat ea. Cazurile sunt monitorizate şi după ce se încheie "munca de reconciliere a femeilor cu familiile şi îndepărtarea factorilor de risc".
Guvernul iordanian a declarat organizaţiei Amnesty International că în 2019 au fost pedepsite prin detenţie administrativă pentru "relaţii în afara căsătoriei" 85 de femei. Autorităţile au negat însă că au fost închise femei şi pentru "absenţă" de la domiciliu şi au precizat că în total sunt închise 149 de femei.
Amnesty susţine că a identificat 22 de femei iordaniene închise în cel mai mare penitenciar din ţară, Juweideh, fără a fi inculpate şi fără proces, pentru "absenţă" de la domiciliu sau pentru relaţii în afara căsătoriei; un bărbat din familie trebuie să achite cauţiunea pentru eliberare în astfel de cazuri. Cele mai multe dintre deţinutele respective susţin că au fugit dintr-un mediu violent.
Una din femei a relatat organizaţiei că a fost închisă după ce tatăl ei a reclamat-o autorităţilor că a fugit cu un bărbat, deşi ea fusese de fapt nevoită să scape de abuzuri. Alte patru au susţinut că au ajuns în închisoare după ce spitalele au anunţat poliţia că sunt gravide, deşi nu erau căsătorite.
Amnesty International acuză Iordania de condamnarea la închisoare a femeilor care nu se supun tutorilor
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

255
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
255

2.133
Situația devine explozivă: liderul Houthi anunță că gruparea se pregătește să intre în război alături de Iran
2.133

28
Autorităţile cubaneze au eliberat 14 persoane reţinute în urma protestelor antiguvernamentale de amploare din iulie 2021
28

1.696
Asta e marea problemă a armatei Germaniei: Totul este legat de purtatul bărbilor și coafurilor
1.696

2.912
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
2.912

5.221
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
5.221

74
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
74

1.496
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
1.496

66
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
66

2.118
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
2.118

80
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
80

4.879
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
4.879

171
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
171
















Comentează